FC Vaslui va juca în deplasare meciul tur cu Twente, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dar problema este că adversara sa nu are stadion, după ce o parte a tribunei s-a prăbuşit săptămâna trecută, în timpul lucrărilor de modernizare a arenei, doi muncitori pierzându-şi viaţa.
Astfel, partida care ar fi trebuit să se joace la Enschede s-ar putea disputa în Germania, la Gelsenkirchen.
Clubul Schalke 04 le-ar putea pune la dispoziţie olandezilor stadionul său, măcar pentru jocurile din Liga Campionilor. Conducătorii FC Twente iau foarte serios în calcul această variantă, dat fiind faptul că distanţa dintre Enschede şi Gelsenkirchen este de numai 100 de kilometri şi poate fi parcursă cu maşina în cel mult o oră.
Interesant este însă că nici FC Vaslui nu beneficiază de un stadion omologat pentru Liga Campionilor. Astfel, formaţia ajunsă în Liga Campionilor după ce Poli Timişoara nu a primit licenţa nici pentru cupele europene, nici pentru Liga I, va juca partida cu FC Twente cel mai probabil la Piatra Neamţ, urmând ca, dacă se va califica în grupe, să aleagă între Cluj Arena şi Naţional Arena, de la Bucureşti.
FC Vaslui şi Twente, echipe fără stadioane. Vezi unde se joacă meciurile din Liga Campionilor
Nici FC Vaslui, nici Twente Enschede nu au stadioane pe care să se poată disputa un meci din preliminariile Ligii Campionilor. Dacă la Vaslui Liga Campionilor a venit pe nepregătite, iar arena de 15.000 de locuri nu dispune de facilităţile impuse de UEFA, pe stadionul din Enschede s-a produs o tragedie în care au murit doi oameni.
Citeşte totul despre:
FC Vaslui, Liga Campionilor, stadioane, turul trei preliminar, Twente Enschede







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M