FC Utrecht l-a transferat pe stelistul Mihăiţă Neşu
Fc Utrecht, gruparea din prima ligă olandeză l-a transferat pe stelistul Neşu, informează site-ul oficial al grupării batave. Neşu, cel mai vechi jucător de la Steaua, după Rădoi, va semna cu echipa care a încheiat Eredivisie pe locul 10 un contract pe patru ani.
După şapte ani de zile la Steaua, Mihăiţă Neşu părăseşte gruparea din Ghencea. Steaua l-a transferat pe fundaşul stânga la Utrecht, grupare din prima ligă olandeză.
Neşu lasă Steaua după opt ani, timp în care a cucerit trei titluri de campion şi două Supercupe ale României.
"Suntem foarte bucuroşi că am reuşit aducerea unui jucător de top, de la o echipă de top a Europei", a declarat Piet Buter, directorul tehnic al lui Utrecht, pe site-ul oficial al clubului olandez.
"Cu un ochi râd, iar cu celălalt plâng. Mă bucur că voi pleca la FC Utrecht, fiindcă este vorba de un alt campionat şi de o nouă experienţă în cariera mea. Cu toate acestea, îmi pare rău că plec de la Steaua după aproape opt ani de zile, deoarece consider că acest club este a doua mea familie", a declarat Mihai Neşu pentru site-ul oficial al Stelei.
Suma de transfer nu a fost dezvăluită, însă presa olandeză anunţă că ar fi vorba de 1 milion de euro.
Neşu, care a evoluat pe parcursul carierei doar la gruparea din Ghencea, va fi coleg la Utrecht cu un alt jucător român, Lucian Sânmărtean.
Fundaşul stânga va mai putea evolua pentru Steaua şi în partida de la Bistriţa, din campionat, cu Gloria, dar şi în returul decisiv cu Galatasaray, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, urmând apoi să de deplaseze în Olanda pentru a parafa contractul cu gruparea batavă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

