"Cred că am fost pe drumul cel bun pentru a lua titlul chiar dacă nu ăsta era obiectivul nostru, dar asta e, eu respect decizia conducerii. Sunt convins că Iancu nu se va răzgândi în cazul meu, am şi eu demnnitate mea, nu mai pot să trec peste asta. În acest moment nu am reziliat nimic şi nu mai înţeleg ce se întâmplă. Nu ştiu de ce refuză domnul Iancu să reziliem contractul şi să încheiem socotelile. Nu îmi mai răspunde la telefon, iar domnul Chivorchian nu cred că ştie ce se întâmpla. Se tot vorbeşte de meciul cu Dinamo şi acele speculaţii şi pur şi simplu mi se face rău. Nu am negociat în această perioadă preluarea vreunei echipe", a spus Duşan Uhrin.
Uhrin s-a declarat surprins de afirmaţiile patronului Marian Iancu, după ce acesta din urmă susţinea că a fost luat la rost de tehnician într-o convorbire telefonică pentru că în România nu poţi pregăti două echipe în acelaşi sezon. "Nu e adevărat că am vorbit la telefon marţi şi încă de două ori. Noi am vorbit doar o dată la telefon, luni seară. Nu e adevărat ce spune Iancu, nu aveam de ce să întreb aşa ceva. Sunt şi la şcoala de antrenori şi e normal să ştiu asta. Prin declaraţiile lui, Iancu a reuşit să mă pună într-o lumină proastă", a precizat tehnicianul.
Tehnicianul ceh a mai spus că, în ciuda despărţirii nu tocmai amiabile de FC Timişoara, şi-ar dori să mai antreneze în România. "În acest moment nu negociez cu nicio echipă. Totuşi, e posibil ca din vară să mă întorc să antrenez în România. Îmi place fotbalul românesc. Vreau să precizez că nu am niciun precontract semnat cu vreo echipă românească sau cu altcineva. M-au contactat grupări din Cehia şi din încă o ţară, dar nu mă interesează acuma asta. Viaţa mea e fotbalul, nu am cum să uit de Timişoara. Nu ştiu ce voi face jumătate de an pentru că e prea agitată această perioadă. Mi-am luat rămas bun de la jucători, ştiu că sunt profesionişti şi vor înţelege situaţia", a mai afirmat Duşan Uhrin.
În încheiere, acesta a mai dezvăluit că este la Timişoara a trăit experienţe la care nu se aştepta, iar fanii şi jucătorii au fost cei care l-au ţinut pe loc atâta timp. "Vreau să transmit suporterilor că ceea ce am trăit la Timişoara nu am trăit nicăieri în carieră. Ei au fost singurii are au susţinut clubul cu adevărat. Aş dori ca scandalul să nu continue pentru că nu e bine deloc. Ceea ce m-a ţinut aproape de acest club în ultima jumătate de an a fost suportul publicului, al acestor suporteri extraordinari şi atmosfera din staff-ul meu, iar cu jucătorii am găsit calea de comunicare cea mai bună pentru a ne înţelege", a conchis antrenorul.
Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat marţi seară că va renunţa la serviciile antrenorului Duşan Uhrin Jr, dar a refuzat să explice cu exactitate motivele pentru care a luat această decizie. "Luni ne-am întâlnit pentru a pune la punct detaliile pentru retur, iar apoi a asistat la meciul Steaua-Urziceni alături de alte persoane. Apoi, m-a sunat să mă ia la rost că de ce nu poate antrena două echipe din România în acelaşi sezon. Nu mai am încredere în el", susţinea conducătorul bănăţean.
FC Timişoara - Uhrin spune că Iancu refuză rezilierea contractului şi încearcă să îi strice imaginea
Tehnicianul Duşan Uhrin a declarat, vineri, că este mulţumit de performanţele sale obţinute în perioada petrecută la FC Timişoara, însă nu înţelege de ce Marian Iancu refuză să-i rezilieze contractul şi vrea să îi strice imaginea prin afirmaţiile sale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M