Clasarea în primele patru locuri în Liga I, câştigarea Cupei României şi calificarea în primăvara europeană. Acestea sunt obiectivele îndrăzneţe ale Timişoarei pentru noul sezon, în care cehul Dusan Uhrin junior are în lot doar nouă români.

"O să încerc să fiu cel mai bun, pentru a face din această echipă campioana României", a declarat Winston Parks.

"Jucătorii nou-veniţi trebuie să demonstreze că se potrivesc la echipa noastră", a afirmat Dusan Uhrin jr.

Avalanşa de străini din Banat nu o sperie, însă pe nou-promovata FC Argeş, prima adversară a timişorenilor în retur. Antrenorul Ionuţ Badea are gânduri mari pentru noul sezon: clasarea în primele şapte echipe din Liga I.

"Jocul nostru trebuie să fie ofensiv. Trebuie să ne intereseze în primul rând victoria", a declarat Ionuţ Badea.

FC Argeş - Timişoara va avea loc astăzi, de la ora 19.30.