Violenţa din fotbalul românesc a atins cote dramatice în acest sfârşit de săptămână. Mai multe persoane au fost rănite în luptele de stradă dintre jandarmi şi suporterii rapidişti, care au încheiat, aseară, un week-end ce începuse cu adevărate bătălii pe stadionul Dinamo II şi pe cel din Giurgiu.
După meciul de acum două seri cu Sportul, fanii Rapidului s-au încăierat cu jandarmii. Un pompier şi cel puţin 10 suporteri au fost răniţi după intervenţia în forţă a jandarmilor, care încercau să-i potolească pe fanii dezlănţuiţi.
Incidentele de acum două seri vin după cele de sâmbătă, din ultima etapă a Diviziei B, când s-au dat lupte pe două stadioane. La partida Dinamo II - Craiova, puţinii susţinători ai oltenilor au fost ţinta atacurilor lansate de suporterii dinamovişti. Ei au profitat de slaba organizare şi de ineficienţa forţelor de ordine şi i-au lovit pe fanii Craiovei cu pietre, lanţuri, petarde şi torţe.
La Giurgiu, suporterii Petrolului au reacţionat violent după ce echipa lor a pierdut ultima şansă de a ajunge la barajul pentru A. Găzarii au rupt scaunele din sectorul de tribună care le era rezervat şi s-au bătut cu jandarmii care încercau să-i evacueze. Nimeni nu a fost grav rănit, însă suporterii ploieşteni au încasat amenzi de 50 de milioane de lei.
FAULT LA SPORTIVITATE
Incidente violente pe mai multe stadioane româneşti
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
28 Mai, 12:31







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M