Farmaciştii cer Ministerului Sănătăţii ca, de la începutul anului viitor, să fie eliminate plafoanele impuse pentru medicamentele gratuite şi compensate. Despre această propunere, dar şi unele măsuri care vor fi aplicate în 2008, s-a discutat şi vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor susţin că prin eliminarea plafoanelor pentru medicamentele gratuite şi compensate vor fi evitate cozile în faţa farmaciilor la fiecare început de lună.
Până în prezent, conducerea Colegiului Farmaciştilor a avut mai multe discuţii pe această temă cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, fără a se ajunge însă la vreo înţelegere. Farmaciştii atrag atenţia că în nicio altă ţară a Uniunii Europene nu există plafoane impuse pentru medicamentele compensate şi gratuite.
"În condiţiile în care plafoanele rămân şi pentru 2008 vom asista la acelaşi fenomen la care asistăm neputincioşi în ultimii ani şi anume în primele zile ale fiecărei luni vor fi cozi la famacii şi pacienţii se vor înghesui şi vor avea de suferit", spune Dumitru Lupuliasa, preşedinte la Colegiul Famaciştilor din România.
Farmaciştii cer eliminarea plafoanelor pentru medicamentele compensate
Vineri, 16 Noiembrie 2007 10:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Unele medicamente se scumpesc cu până la 23% din 2008
Joi, 27 Decembrie 2007 21:28 - Jumătate dintre medicamentele de import riscă să dispară din farmacii
Luni, 28 Ianuarie 2008 21:14 - Farmaciştii din Mureş cer Guvernului să-şi ceară scuze pentru declaraţiile ministrului Nicolăescu
Vineri, 29 Februarie 2008 06:59 - Pacienţii pot schimba medicamentele prescrise
Joi, 20 Martie 2008 18:05 - Farmaciile din Botoşani au rămas fără fonduri pentru medicamente gratuite şi compensate
Miercuri, 09 Aprilie 2008 05:52
Comentariile cititorilor
16. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:45
| Raspunde la comentariu
15. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:39
14. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:35


13. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:32
12. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:30
11. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:26
10. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:22
9. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:14
8. adi
Marti, 20 Noiembrie 2007 20:10
7. barbu
Duminica, 18 Noiembrie 2007 10:10
6. RASPUTIN
Sambata, 17 Noiembrie 2007 15:11
5. rasoutin
Vineri, 16 Noiembrie 2007 21:17
4. Anonim
Vineri, 16 Noiembrie 2007 17:46
3. Romeo Iulian CIOCANEA
Vineri, 16 Noiembrie 2007 17:45
2. Separanda
Vineri, 16 Noiembrie 2007 17:16
1. Bolnavii de glaucom
Vineri, 16 Noiembrie 2007 13:34
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Absolvenţii de medicină au înaintat o petiţie online Ministerului Sănătăţii, solicitând mai multe locuri la rezidenţiat
Astazi, ora 09:22E criză de medici, dar nici n-avem nevoie de ei. E un paradox, însă absolvenţii facultăţilor de medicină cred că acesta este mesajul pe care îl primesc de la Ministerul Sănătăţii. Asta pentru că la examenul de rezidenţiat...
Spitalul C.I Parhon din Iaşi a rămas fără energie electrică, chiar în timpul unei operaţii de transplant de rinichi
Astazi, ora 08:52O pană de curent a pus în pericol viaţa mai multor bolnavi de la Spitalul C.I. Parhon din Iaşi. Avaria s-a produs în timp ce trei pacienţi se aflau pe mesele de operaţie, unul dintre ei pentru transplant de rinichi
Aţa chirurgicală nesterilă a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe
Astazi, ora 10:35Aţa chirurgicală nesterilă, importată din China, a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe, după ce Ministerul Sănătăţii a dispus verificarea stocurilor în toată ţara.
Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit, de astăzi, împotriva gripei
Astazi, ora 10:27Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei, începând de astăzi, în cadrul unei campanii naţionale pentru care au fost achiziţionate peste trei milioane de doze de vaccin.
Cele mai CITITE din Sănătate
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (1714)
- Un băiat de 10 ani a murit în urma unei encefalite diagnosticate mult prea târziu. Cum comentaţi? (1068)
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi? (1044)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (971)
- Absolvenţii de medicină au înaintat o petiţie online Ministerului Sănătăţii, solicitând mai multe locuri la rezidenţiat (559)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Un băiat de 10 ani a murit în urma unei encefalite diagnosticate mult prea târziu. Cum comentaţi? (3.92/5)
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (3.92/5)
- Naşterea şi alăptarea naturală protejează împotriva cancerului la sân (3.88/5)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (3.88/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi? (14)
- Pacienţii care au fost victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubiţi cu o sumă de bani - Cum comentaţi? (11)
- Naşterea şi alăptarea naturală protejează împotriva cancerului la sân (7)
- Primul spital public, echipat la standarde europene, a fost inaugurat joi la Bucureşti (6)
- Un medic de la Spitalul Sf. Ioan din Iaşi a fost agresat de un pacient (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
- Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
- FIFPro acuză clubul Chelsea de "abuz de putere" în cazul Mutu
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania"
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să-şi asigure casele de anul viitor
Astazi, ora 13:05Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să îşi asigure casele împotriva dezastrelor naturale, mai precis în cazul cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. Deputaţii au aprobat astăzi un proiect de lege pe...
- Ernst Middendorp susţine că Zotta şi Copos sunt cei care l-au adus pe Peseiro
- Moştenirea regilor Franţei va fi vândută la licitaţie
- O elevă le-a oferit profesorilor săi prăjitură cu droguri
- Cher este alergică la aerul din Las Vegas
- Imigranţii care muncesc în SUA nu îşi mai permit să facă economii
- Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











