Conflictul din Irak continuă să agite spiritele în Statele Unite. Senatorii democraţi şi foşti politicieni republicani moderaţi cred că acest război poate fi câştigat mai degrabă pe cale diplomatică decât militară şi de aceea nu sunt de acord cu creşterea efectivelor militare americane desfăşurate în această ţară.
Colin Powell, care a îndeplinit funcţia de secretar de Stat sub primul mandat al lui George W. Bush la Casa Albă, între anii 2001-2005, consideră că armata americană nu poate fi utilizată ca forţă de poliţie pentru securizarea Bagdadului.
Harry Reid, care va lua conducerea majorităţii Democrate în Senat, din luna ianuarie, a declarat pentru canalul ABC, că trupele americane ar trebui să plece din Irak la începutul anului 2008.
În timp ce senatorul democrat Edward Kennedy a declarat pentru postul Fox că nu este de acord cu o creştere a numărului trupelor desfăşurate în Irak. Presa a vehiculat informaţii potrivit cărora celor 140.000 de soldaţi aflaţi acum în Irak li se vor adăuga alţi 20.000.
Ţi-a plăcut articolul? Fără trupe noi în Irak
Marti, 19 Decembrie 2006 10:54
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Rumsfeld avertizează în legătură cu o retragere precipitată din Irak
Sambata, 09 Decembrie 2006 10:42 - Donald Rumsfeld s-a deplasat în Irak, pentru a le mulţumi militarilor americani
Duminica, 10 Decembrie 2006 10:31 - George Bush a amânat prezentarea strategiei pentru Irak
Miercuri, 13 Decembrie 2006 12:08 - Bush vrea mai mulţi militari în Irak
Miercuri, 20 Decembrie 2006 08:22
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Taiwan: Zeci de mii de oameni cer demisia preşedintelui
Astazi, ora 18:15Zeci de mii de oameni au ieşit astăzi în stradă la Taipei, şi au cerut demisia preşedintelui, ales în urmă cu doar 4 luni.
Der Spiegel: Georgia ar putea fi acuzată de crime de război
Astazi, ora 17:55Georgia a pregătit intens operaţiunea militară din Osetia de Sud şi ar putea fi acuzată chiar de crime de război, anunţă ziarul german Der Spiegel, citând rapoarte ale observatorilor OSCE.
Peste 22 de persoane au murit într-un cutremur produs în China
Astazi, ora 18:55Un seism puternic înregistrat astăzi în sud-vestul Chinei, în zona de frontieră dintre provinciile Yunnan şi Sichuan. Televiziunea chineză a anunţat că cel puţin 22 de persoane au murit şi alte 126 au fost rănite.
Italia va plăti cinci miliarde de dolari Libiei pentru perioada de colonizare
Astazi, ora 15:59Italia va plăti Libiei cinci miliarde de dolari în următorii 25 de ani, ca despăgubiri pentru perioada de colonizare. Declaraţia a fost făcută astăzi de premierul italian Silvio Berlusconi, aflat în vizită în Libia.
Cele mai CITITE din Externe
- Belgia a înregistrat cel mai grav incident nuclear din istoria sa (1889)
- Georgia îşi va întrerupe toate relaţiile diplomatice cu Rusia (631)
- Rusia ar putea limita furnizarea de petrol către Occident (613)
- Un avion Ryanair a aterizat de urgenţă pe un aeroport din Roma (491)
- Străinii care vor să obţină cetăţenia germană vor trebui să treacă teste grele (435)
Cele mai VOTATE din Externe
- Putin declară că SUA au plănuit conflictul din Georgia pentru a-i ajuta pe republicani să câştige (3,52/5)
- Belgia a înregistrat cel mai grav incident nuclear din istoria sa (3,48/5)
- Karadzici refuză să se pronunţe asupra vinovăţiei sale (2,44/5)
- Georgia îşi va întrerupe toate relaţiile diplomatice cu Rusia (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Putin declară că SUA au plănuit conflictul din Georgia pentru a-i ajuta pe republicani să câştige (10)
- Rusia ar putea limita furnizarea de petrol către Occident (6)
- Belgia a înregistrat cel mai grav incident nuclear din istoria sa (5)
- Georgia îşi va întrerupe toate relaţiile diplomatice cu Rusia (2)
- Un avion Ryanair a aterizat de urgenţă pe un aeroport din Roma (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ludovic Orban: PD-L este o cioară deghizată în pescăruş, iar Băsescu un accident în genetica politică
Astazi, ora 17:12Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că liberalii ar trebui să intre la guvernare numai în postura de partid principal, care să-şi impună premierul, în caz contrar fiind mai benefică opoziţia.
- CNS le solicită primarilor din Ţinutul Secuiesc să arboreze drapelul secuiesc
- Iuliu Mureşan: Până marţi vom lua măsuri pentru îndreptarea urgentă a situaţiei
- Tăriceanu şi-a lăsat motocicleta pentru o cursă cu barca la Grand-Prix-ul de la Mamaia. VEZI IMAGINI
- Furtună de nisip pe plaja din Mamaia - VEZI IMAGINI
- Locuitorii din Clejani au ieşit în stradă pentru a-l convinge pe primar să renunţe la demisie
- Un militar american a fost împuşcat în Mamaia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Campioana olimpică, Alina Dumitru, a împlinit astăzi 26 de ani
Astazi, ora 19:12Judoka Alina Dumitru şi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua ei: a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing. Proaspăta campioană olimpică a împlinit astăzi 26 de ani, dar şi-a sărbătorit ziua de naştere...
- CNS le solicită primarilor din Ţinutul Secuiesc să arboreze drapelul secuiesc
- Iliescu: Doar timpul va arăta dacă Geoană are stofă de premier
- Adrian Mutu a fost recuperat şi va fi titular contra lui Juventus, susţine presa italiană
- Taiwan: Zeci de mii de oameni cer demisia preşedintelui
- Der Spiegel: Georgia ar putea fi acuzată de crime de război
- Tăriceanu şi-a lăsat motocicleta pentru o cursă cu barca la Grand-Prix-ul de la Mamaia. VEZI IMAGINI
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Variabil
| mai multe
| Romania | 31.08 | 01.09 |
| Timişoara | 25 °C | 27 °C |
| Arad | 24 °C | 24 °C |
| Bacău | 22 °C | 23 °C |
| Braşov | 23 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 26 °C |
| Constanţa | 23 °C | 24 °C |
| Europa | 31.08 | |
| Atena | 30 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 13 °C | |
| Londra | 25 °C | |
| Madrid | 27 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.533 RON |
| 1 USD | 2.3972 RON |
| 1 GBP | 4.3888 RON |
| 1 CHF | 2.1864 RON |
| 100 HUF | 1.4858 RON |
| 100 JPY | 2.2025 RON |
| 1 BGN | 1.8064 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







