Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Fără succes: Afaceriştii olandezi din România fac lobby pentru aderarea la Schengen

Oamenii de afaceri olandezi din România au avut în ultimele luni un dialog constant cu autorităţile şi Guvernul de la Haga, pentru a determina o schimbare de poziţie în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, însă acest lobby nu a avut deocamdată succes.

Olanda ne ţine deocamdată în afara Schengen
Olanda ne ţine deocamdată în afara Schengen / FOTO: stiri.rol.ro

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Olandeze, Peter de Ruiter, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că întreaga comunitate de afaceri olandeză din România este împotriva poziţiei adoptate autorităţile de la Haga în legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen.

"În ultimele luni, am purtat un dialog constant cu autorităţile şi cu partea politică din Olanda, pentru a încerca să-i facem să se răzgândească în ceea ce priveşte opoziţia faţă de aderarea României la spaţiul Schengen. Din păcate, până în acest moment, acest dialog nu a avut rezultatul pe care ni l-am dorit, adică acceptarea fără nicio restricţie a aderării României la spaţiul Schengen", a afirmat Peter de Ruiter.

El a adăugat că oamenii de afaceri olandezi din România consideră că este pregătită pentru aderarea la spaţiul Schengen şi, de asemenea, că ar trebui să beneficieze de exact acelaşi tratament pe care l-au avut şi celelalte state membre UE atunci când au aderat la spaţiul Schengen.

La rândul său, vicepreşedintele Dutch Romanin-Network, Kees Kuijken, a explicat că reţinerea Olandei faţă de aderarea la Schengen este poziţia unui partid naţionalist, care se împotriveşte tuturor aspectelor şi chestiunilor legate de Europa. "În opinia noastră, România, dar şi Bulgaria, nu trebuie să plătească preţul opiniei puternice pe care o exprimă acest partid", a afirmat Kees Kuijken.

Pe de altă parte, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Olandeze, Peter de Ruiter, a reamintit că aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost inclusă în acordul de formare a coaliţiei de la Haga şi a apreciat că acest acord este folosit în mod abuziv de guvernul de la Haga.

În ceea ce priveşte legătura între Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie şi aderarea României la Schengen, Ruiter a menţionat că oamenii de afaceri olandezi susţin poziţia Bucureştiului, care a cerut ca aceste probleme să fie abordate separat.

Întrebat dacă poziţia Guvernului olandez se va schimba în viitorul apropiat, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Olandeze a evitat un răspuns concret. "Depunem eforturi susţinute pentru a putea schimba poziţia guvernului olandez. În acest moment, nu vă pot da un răspuns direct la această întrebare, însă aderarea României la spaţiul Schengen nu este o chestiune care se pune în termenii dacă va fi acceptată sau nu, ci este o chestiune de timp", a apreciat Peter de Ruiter.

În acelaşi timp, vicepreşedintele Dutch Romanian-Network, Kees Kuijken, a explicat că posibilităţile oamenilor de afaceri de a schimba poziţia guvernului de la Haga faţă de aderarea României la Haga sunt relativ limitate. "Am folosit un mecanism foarte puternic de lobby faţă de guvernul nostru pentru a încerca să schimbăm opinia politicienilor noştri, pentru că atât în calitate de investitori în România, cât şi în calitate de persoane fizice ne simţim foarte legaţi de România", a spus Kees Kuijken.

Întrebat cu cine dintre autorităţile de la Haga au vorbit oamenii de afaceri din România în încercarea de a-i determina să-şi schimbe poziţia faţă de aderarea la Schengen, vicepreşedintele Dutch Romanian-Network a afirmat că au fost abordate toate partidele politice despre care s-a crezut că vor fi deschise la astfel de discuţii. "În Olanda, climatul politic este dificil, în ultimii patru ani a fost o schimbare puternică între partidele mari, care au pierdut multe locuri în Parlament, către partidele mici care au început să câştige voturi. Deci noi am încercat să obţinem un consens la nivelul tuturor partidelor politice şi am făcut un lobby foarte puternic", a explicat Kees Kuijken. El a adăugat că în aceste discuţii nu a fost însă inclus şi partidul care se opune imigranţilor şi aderării României şi Bulgariei la Schengen, pentru că "nu avea sens".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro