Un român stabilit în Spania a primit cea mai gravă pedeapsă pronunţată vreodată de justiţia din peninsulă într-un caz de exploatare sexuală.

Ion Gabriel Târcă a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare, după ce trei compatrioate l-au acuzat, în 2004, că le-a obligat să se prostitueze. Informaţia apare astăzi în cotidianul spaniol El Pais, care mai scrie că românul a primit 4 pedepse cumulate.

Târcă a luat 5 ani de închisoare pentru imigraţie ilegală în vederea exploatării şi câte trei pedepse de doi ani şi jumătate pentru trei delicte de prostituţie. Românul obliga tinere de aceeaşi naţionalitate să se prostitueze în moteluri şi baruri. Pedeapsa în cazul românului a fost pronunţată de o instanţă a Audienţei Naţionale din Navara. Ion Târcă a fost obligat să plătească în plus, câte 18.000 de euro fiecăreia dintre femeile care l-au denunţat, deşi instanţa l-a declarat insolvabil.

Potrivit El Pais, românul a fost denunţat pe 5 aprilie 2004 de o femeie a cărei identitate a fost protejată de autorităţi. Românca a povestit Gărzii Civile spaniole că bărbatul a convins-o să lucreze ca menajeră în Spania, plătindu-i 300 de euro pentru drum şi biletul de autocar. O dată ajunsă la Saragosa, în martie 2004, românca a fost aşteptată la autogară de o femeie care a condus-o la apartamentul lui Ion Gabriel Târcă. Aici i s-a cerut să se prostitueze, în schimbul celor 300 de euro primiţi avans. Românca mai susţine că a fost ameninţată cu sechestrarea unor membri ai familiei, în cazul în care ar fi refuzat. Din aceeaşi seară, a început să lucreze ca prostituată într-un bar. După o lună, s-a predat Gărzii Civile din Spania, convingând alte două colege românce să facă la fel. În ultimii 2 ani, poliţia a eliberat 3.053 de străini fără acte, consideraţi victime ale mafiei şi reţelelor de prostituţie din Spania, o ţară considerată placă turnantă a traficului de femei în Europa. Un sfert dintre victime au fost de naţionalitate română.