Peste 90% din tranzacţiile imobiliare de pe piaţa românească se fac cu banii jos. Este concluzia unui studiu Domenia Credit, bazat pe valorile publicate de Banca Naţională pentru creditele ipotecare şi pe numărul total al tranzacţiilor pe 2005, publicat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Din datele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici reiese că anul trecut au fost înregistrate 450.000 de contracte de vânzare-cumpărare şi alte tipuri de înstrăinări, dintre care doar 6 % s-au realizat prin credit imobiliar sau ipotecar. Restul au fost încheiate cu banii jos.

Explicaţia dată de specialişti este că normele de creditare ale BNR au scos foarte mulţi români din categoria clienţilor eligibili pentru credite imobiliare şi ipotecare. În aceste condiţii, cumpărătorii s-au orientat către alte surse, cum ar fi credite de nevoi personale, venituri din afaceri sau din străinătate.

Potrivit Asociaţiei Române a Agenţilor Imobiliari, numărul persoanelor fizice care cumpără cu banii jos este din ce în ce mai mare, iar în cele mai multe cazuri, valoarea imobilului sau a terenului achiziţionat depăşeşte 100 de mii de euro. De exemplu, la un proiect de apartamente noi, cu peste o mie de unităţi, 80% dintre tranzacţii au fost încheiate fără credite imobiliare sau ipotecare.

Datele Băncii Centrale arată că, în 2005, piaţa creditelor rezidenţiale a fost de aproximativ 700 de milioane de euro, iar media unui credit a fost de 30.000 de euro, în condiţiile în care băncile finanţează doar 75% din valoarea casei. Asta înseamnă că anul trecut au fost acordate 23.000 de credite imobiliare şi ipotecare.