Peste 7.000 de elevi din judeţul Constanţa nu vor mai primi din această lună alocaţia de stat, pentru că nu au acte de identitate. Cei mai mulţi dintre ei provin din familii destrămate, iar actele s-au pierdut pe drum. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că au nevoie măcar de adresele copiilor, pentru ca aceştia să-şi primească totuşi banii.
Camelia are 13 ani şi este elevă la Liceul din localitatea Basarabi. Mai are şase fraţi. Mama Cameliei nu are un loc de muncă stabil şi se baza pe cei 32 de lei, cât este alocaţia fetei, ca să întreţină familia.
"Nu am certificat pentru că părinţii mei s-au despărţit şi certificatul a rămas la tatăl meu adevărat şi mi l-a ars", povesteşte fetiţa. "Ajutor social nu mai am. Buletinul mi s-a expirat de anul trecut, din 4 septembrie, şi trăiesc din alocaţia fetiţei. Care alocaţie nu o mai iau", spune mama acesteia.
Nici Alexandru, un baieţel de 12 ani, tot din Basarabi, nu are acte. "Mama mea e moartă şi stau cu tata şi cu fratele meu", spune acesta, care în unele zile nu are nici ce mânca.
Profesorii încearcă să afle adresele copiilor şi câteva date despre părinţi. "Am făcut toate demersurile care puteau fi făcute de o şcoală, în sensul că diriginţii au încercat să ia legătura cu părinţii, ei fac parte din familii destrămate şi nu s-a putut acest lucru", spune Nicoleta Ciubanu, director la Liceul Teoretic Basarabi.
Reprezentanţii Direcţiei de Muncă spun că nu pot trimite alocaţiile decât după ce dosarele vor fi completate cu minimum de date. Ei speră ca până în martie, 4.000 din cele 7.000 de dosare incomplete să fie rezolvate, pentru ca elevii să-şi primească banii.
Fără acte de identitate, peste 7.000 de şcolari din judeţul Constanţa nu mai primesc alocaţii
PUBLICAT
Marţi, 29 Ianuarie 2008 05:35
ACTUALIZAT
Marţi, 29 Ianuarie 2008 05:35
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M