SUA au dat tonul crizei şi tot de la americani păreau că vin primele semne ale trecerii recesiunii, însă specialiştii se tem că sunt posibile alte valuri ale crizei.
Ben Bernanke, cel mai puternic bancher central din lume, a declarat, recent, că perspectivele economice ale Americii sunt "neobişnuit de incerte". Declaraţia sa, transpusă în limbajul băncilor centrale, subliniază o îngrijorare apăsătoare că Statele Unite se îndreaptă către o nouă rundă de recesiune.
"Nu e de mirare că Ben Bernanke, cel mai puternic bancher central din lume, părea un om îngrijorat cu ocazia discursului semianual susţinut recent în faţa Congresului Statelor Unite, în care a abordat situaţia economiei americane", scrie The Guardian, citat de MEDIAFAX.
Criticii Federal Reserve, printre care se numără şi economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, arată cu degetul lipsa creditelor bancare, dispariţia a zece milioane de locuri de muncă în numai trei ani, dar şi muntele de locuinţe intrate în prescriere de ipotecă.
Economiştii avertizează, de asemenea, că America a mai traversat o astfel de perioadă, făcând referire la anul 1937, când începutul de relansare a activităţii economice după Marea Depresie a anilor '30 a fost anihilat de înăsprirea prematură a politicii economice şi monetare.
Temerile privind o nouă recesiune au fost accentuate şi de schimbarea tonului Federal Reserve. În timp ce, până la discursul din Congres, oficialii băncii centrale păreau că lucrează mai degrabă la determinarea momentului oportun pentru începerea retragerii măsurilor de stimulare economică, Bernanke a anunţat săptămâna aceasta că Fed are un "plan B" menit să fie introdus tocmai dacă apar semne de recesiune dublă.
Dobânzile minimale, reducerea fiscalităţii, creşterea cheltuielilor publice şi bailout-urile băncilor, măsuri introduse de guvernul SUA pentru a pune capăt recesiunii care a început la sfârşitul anului 2007 şi s-a încheiat în prima jumătate a lui 2009 au funcţionat în primă instanţă, economia revenindu-şi în a doua parte a anului trecut şi reuşind chiar o creştere economică de 1,4% în ultimul trimestru. Totuşi, creşterea economică s-a retras constant de la începutul lui 2010, iar indicatorii sugerează că trendul se va păstra şi în a doua jumătate a anului.
Pesimiştii nu se lasă convinşi de relansarea prin investiţii private trâmbiţată pe Wall Street, arătând că, în pofida dimensiunii uriaşe a măsurilor de stimulare, revenirea economiei a fost foarte slabă, după standardele americane. Într-adevăr, după celelalte recesiuni care au lovit SUA de-a lungul istoriei, primele faze ale relansării au fost caracterizate în primul rând de scăderea rapidă a şomajului, datorată apariţiei a milioane de locuri de muncă în sectorul privat.
Peste 100 de bănci din SUA au dat faliment în 2010
Autorităţile americane au pus sechestru pe încă şase bănci în ultima săptămână, numărul instituţiilor de credit din SUA care au dat faliment de la începutul anului urcând, astfel, la 102. Falimentele din sectorul bancar american se vor intensifica în acest trimestru, sub presiunea portofoliilor uriaşe de credite neperformante, multe legate de piaţa imobiliară comercială.
Cu toate acestea, secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a declarat că economia americană este în recuperare după o criză severă, arătând că nu se aşteaptă la o nouă rundă de recesiune, transmite Reuters: "Economia începe să se facă bine. Cred că veţi observa cel mai probabil o economie care se va consolida încet-încet în următorii 1-2 ani, veţi vedea creşterea numărului de locuri de muncă, a investiţiilor, (...) dar mai avem mult de mers", a afirmat el, dumincică la postul de televiziune NBC.
Roubini, profetul crizei: Ne aşteaptă crize economice şi mai grave
Nouriel Roubini, economistul care a anticipat criza, declara, cu ceva timp în urmă, că pe viitor ne aşteaptă crize economice şi mai grave, până când liderii lumii vor cădea de acord asupra unor reforme eficiente. Una dintre ele este dezmembrarea băncilor uriaşe.
Ca şi la primul val, criza din SUA va avea repercusiuni şi asupra Europei şi, implict, asupra României, omul de afaceri Ion Ţiriac declarând nu demult: "Criza este mondială şi este consecinţa dezastrului financiar pe care l-a suferit SUA. În Europa suntem sclavii lor. Ceea ce se întâmplă acolo se petrece peste şase luni în Europa".
De altfel, FMI, care se va afla de luni cu o nouă misune în România, a averizat că recesiunea nu ne va părăsi nici în 2011. Şi analiştii casei de brokeraj X-Trade Brokers au spus că decalajul dintre România şi restul statelor din Uniunea Europeană se va adânci în perioada următoare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M