Talibanii au masacrat 32 de persoane din familia şi din anturajul unui parlamentar afgan. Cel puţin 10 oameni sunt daţi dispăruţi. Totul s-a întâmplat în sudul ţării, unde talibanii i-au atacat pe cei veniţi să recupereze cadavrele unor rude, omorâte recent de rebeli. Astfel, 30 de oameni care au încercat să găsească trupurile neînsufleţite au fost prinşi într-o capcană şi lichidaţi cu sânge rece.

Iniţial, talibanii au ucis doi fraţi ai deputatului afgan Dad Muhammad Khan, pe unul dintre fiii lui şi pe trei dintre bodyguarzii acestuia.

Masacrul a fost confirmat şi de un înalt responsabil din provincia Helmand, unde talibanii sunt extrem de activi. Deputatul vizat de acest act barbar a mărturisit că 10 membri ai familiei sale sunt daţi dispăruţi, iar alţi cinci au fost răniţi. Unul dintre fraţii parlamentarului a fost şi guvernator, iar talibanii au revendicat lichidarea sa.