Atât Becali cât şi fostul jucător al Stelei au confirmat faptul că există negocieri şi că sunt şanse mari ca din vară Nana Falemi să se întoarcă în Ghencea, în postura de manager sportiv. Falemi a recunoscut că a primit o ofertă de "nerefuzat" din partea Stelei.
"Piţurcă vă va da mai multe detalii, am avut nişte discuţii cu Piţi, stie că vreau să fac echipă cu el. Eu cu domnul Piţurcă ne înţelegem bine, ştie cum gândesc eu. Oferta este de nerefuzat", a recunoscut Falemi, la Sport.ro. "Da, am discutat despre Falemi. Îi place lui Piţurcă şi e de ajuns. Nu trebuie să-mi placă mie, pentru că va lucra împreună cu Piţi, nu cu mine", a completat Becali, la GSP TV.
Falemi, acum în vârstă de 36 de ani, a evoluat la Steaua între 2000 şi 2005, unde a colaborat cu Piţurcă, antrenor la gruparea din Ghencea între 2000 şi 2004.
Falemi, în locul lui Panduru la Steaua
Steaua se desparte la finalul acestui campionat de echipa Stoichiţă-Panduru, iar Becali e în negocieri cu Piţurcă. Fostul selecţioner nu se întoarce singur în Ghencea, ci alături de Falemi, fostul jucător al roş-albaştrilor urmând a-i lua locul lui Panduru în funcţia de manager sportiv.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M