Facultăţile de medicină îşi fac comisie în cadrul Colegiului Medicilor
O comisie pentru problemele de strategie în sistemul educaţional din sănătate şi pentru pregătirea studenţilor şi a rezidenţilor medicinişti, va funcţiona, de la 1 octombrie, în cadrul Colegiului Medicilor din România, potrivit preşedintelui instituţiei, Vasile Astărăstoae.
"Comisia va identifica necesarul de medici - ce fel de medici avem nevoie şi în ce zone, urmând să discute, de asemenea, ce trebuie să cuprindă programa şcolară şi probleme de stategie, în general", a declarat, pentru NewsIn, dr. Vasile Astărăstoae.
Comisia va fi condusă de prof. dr. Augustin Cupşa, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova. Fiecare facultate de medicină acreditată va avea câte un reprezentant în această comisie, toţi aceştia urmând să fie aleşi până la data de 1 octombrie.
De asemenea, Consiliul Naţional al Colegiul Medicilor din România a convocat, pentru zilele de 3-4 octombrie, Adunarea Generală extraordinară.Tema principală a Adunării Generale va fi "Malpraxisul în România şi Europa. Propuneri legislative". Vor fi invitaţi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Economiei, Justiţiei, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai partidelor politice, precum şi specialişti în drept medical din ţară şi strănătate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

