Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Facturile la întreţinere vor fi mai mari din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă

Temperaturile scăzute din ultima perioadă au umflat facturile la întreţinere. Pentru luna decembrie, la o garsonieră întreţinerea poate ajunge şi la 400 de lei, aproape dublu faţă de noiembrie.

Ca şi cum acest lucru nu ar fi de ajuns, furnizorul de energie termică al Capitalei, ELCEN, a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei majorarea preţului giogacaloriei cu 15% de la 1 ianuarie. Asta ar însemna că facturile pentru luna ianuarie ar putea fi mai mari.

Potrivit administratorilor asociaţiilor de proprietari, factura la întreţinere pentru luna decembrie a crescut, în medie pe apartament, cu 200 de lei.

"În luna decembrie, factura de la RADET a fost trimisă cu 70% mai mare faţă de luna noiembrie, în condiţiile în care cei din bloc au repartitoare şi în condiţiile în care, garantat, 70% merg cu repartitoarele la minim", a spus administratorul unei asociaţii de proporietari.

De exemplu, la o grasonieră, întreţinerea pe decembrie este de de aproximativ 400 de lei, faţă de 230 de lei, în luna noiembrie. La un apartament cu trei camere, un proprietar plăteşte pentru luna decembrie în jur de 600 de lei, cu 240 de lei mai mult decât în noimebrie.

"S-a consumat mai mult, în condiţiile în care temperaturile medii exterioare au fost mult mai scăzute decât în anul precedent. Creşterea de consum este de 8%, când temperaturile exterioare au fost de 0-5 grade în 2007, faţă de 3,3 în 2006", a precizat Dan Mavrodin, director de furnizare RADET

Potrivit RADET, pentru decembrie 2007 s-a plătit cu 20% mai mult decât în aceeaşi lună din 2006, din care 11 procente provin de la majorarea tarifului gigacaloriei. Electrocentrale Bucureşti a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei majorarea preţului gigacaloriei cu 15% de la 1 ianuarie 2008. Potrivit specialiştilor, creşterea ar urma să fie suportată de locatari.

Deocamdată, însă, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu şi-a dat acceptul pentru începererea discuţiilor privind majorarea tarifului la gigacalorie. Acum, în Bucureşti, gigacaloria costa 119 lei.

Radu Opaina, preşedinte FAPR, a declarat că "repartitoarele nu ajută la nimic, decât că învrăjbesc unii oameni împotriva celorlalţi".

"Cu doi, trei ani în urmă, pe toate reclamele la repartitoare, pe care oamenii le găseau în cutiile lor poştale se specifica că vor plăti cât vor consuma, că nu vor mai fi furaţi, că nu vor mai plăti pierderile reţelelor. S-a dovedit în practica de astăzi că această ofertă a fost mincinoasă. Oamenii au luat plasă, pentru că nimeni nu poate să spună în momentul de faţă că este mulţumit de repartitoare", a explicat Radu Opaina.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro