Foto: Realitatea TV

Directorul general RADET, Virgil Ramba, îi asigură pe bucureşteni că, prin subvenţiile Primăriei, nu vor plăti la căldură o factură mai mare ca iarna trecută.

''Din datele pe care le avem astăzi, tariful local de referinţă pentru Bucureşti rămâne 119 lei pe gigacalorie. Deşi ELCEN-ul a majorat factura deci Primăria preia diferenţa ca idee. (...) Factura la energie termică pentru această iarnă nu va fi mai mare faţă de cea de anul trecut'', a declarat Virgil Ramba, director general RADET.

Reprezentantul asociaţiei de proprietari, Mihai Mereuţă îl contrazice însă.

''Eu nu cred că va rămâne neschimbat costul. Din experienţa nefericită, întotdeauna înainte de 1 noiembrie apare o hotărâre de Consiliu prin care se majorează tariful'', susţine Mihai Mereuţă, preşedinte Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat

Toată lumea a căzut de acord asupra unui singur punct: factura este umflată artificial. Reprezentanţii Agenţiei Energetice Bucureşti, în colaborare cu Primăria Generală spun că fac eforturi să îndrepte situaţia.

''Ieri am lucrat la o Comisie din Parlament pentru ca să modific legea 13 a energiei electrice, astfel încât factura să conţină exact elementele de cost transparente, ca să putem vedea cu toţii din ce se compune factura căldurii. Vă asigur că va fi la 60% din cât e azi'', a precizat Tudor Popescu, director Agenţia Energetică Bucureşti.