Facebook a început să testeze un nou sistem de recuperare a conturilor, care va putea fi folosit de persoanele care se trezesc cu identitatea virtuală furată. Utilizatorii au posibilitatea să își aleagă de la trei la cinci prieteni de încredere, care îi pot ajuta atunci când au probleme în a-și accesa conturile.
Potrivit reprezentanților rețelei de socializare, care au anunțat noua opțiune în urmă cu două zile, sistemul ar putea fi comparat în lumea reală cu decizia unei persoane de a le da prietenilor apropiați replici ale cheilor de acasă înainte de a pleca în vacanță.
Utilizatorii de Facebook care își uită parolele sau nu-și mai pot accesa adresele de mail asociate cu conturile de Facebook vor putea apela la prietenii de încredere pentru a căpăta din nou acces la rețeaua de socializare.
Măsura este necesară în condițiile în care Facebook-ul este atacat de 600.000 de ori în fiecare zi, după cum au dezvăluit reprezentanții companiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M