Luni s-a lansat prima agenţie multimedia din România. News IN, fabrica de conţinut va fi o alternativă pe piaţa agenţiilor de presă din România şi urmează să-şi demonstreze potenţialul şi să-şi convingă clienţii. Fluxul de ştiri al agenţiei se va furniza în mod gratuit până în luna septembrie.

Pentru început, agenţia News In va furniza ştiri din domeniile politic, economic şi finanţe, externe şi justiţie. Premiera absolută va veni în momentul în care instituţiile de presă vor putea primi şi imagini.

Lansarea Agenţiei News In a fost primită cu interes de către jurnalişti, care aşteaptă acum ca agenţia să îşi dovedească potenţialul şi credibilitatea.