Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Extravaganţe şi catastrofe în modă la Grammy - GALERIE FOTO

Pietre, pene, mărgele, arcuri, strasuri şi multă piele dezvelită la cea de-a 52-a ediţie a Premiilor Grammy. Lady Gaga s-a aflat, ca de obicei, pe o altă planetă în ceea ce priveşte fashionul, Rihanna a primit laude, în mod surpinzător, iar Britney Spears nu a ieşit de pe lista neagră a criticilor.

Lady Gaga şi planeta modei / FOTO: Justjared
Lady Gaga şi planeta modei / FOTO: Justjared
Lady Gaga a deschis Gala / FOTO: WireImage.com
Lady Gaga a deschis Gala / FOTO: WireImage.com

După o săptămână de rochii “sigure” pe covorul roşu, văzute la SAG sau Globurile de Aur, era timpul pentru extravaganţă şi încălcarea câtorva limite ale modei, scrie LA Times. Cea de-a 52-a ediţie a Premiilor Grammy s-ar putea să fi depăşit totuşi, prea mult, graniţele fashion convenţionale. Pentru că, spre deosebire de Globurile de Aur sau de Oscar, ţinutele de la Grammy sunt mult mai extravagante şi mai destinse.

"La Grammy poţi să porţi haine atât de ciudate încât nu vor fi niciodată produse”, spune Jen Rade, care a consiliat-o pe Pink pentru noaptea premierii, scrie LA Times.

Pentru actriţe, lookul de covor roşu este distinct – rochii sirenă, cu detalii minime, dar pentru cântăreţi, moda este un fel de a-ţi crea identitatea, într-un spaţiu din ce în ce mai aglomerat.

"În  Hollywood, actriţele sunt criticate când îşi asumă riscuri. În muzică, artistele sunt aplaudate pentru asta", spune şi Kate Nobelius, de la Grammy Style Studio.

Atât cele de pe covorul roşu, cât şi costumele de scenă, au arătat multă piele, dar şi pene, arcuri sau pietre preţioase.

Cea mai aşteptată apariţie a fost cea a doamnei Gaga, care ridică standardele extravaganţei cu fiecare ţinută. “Toată lumea ştie că Lady Gaga are propria planetei a modei", scrie LA Times. Iar cântăreaţa a vrut să demonstreze asta, cu o rochie care părea o planetă în sine. Lady Gaga a şocat asistenţa cu o rochie futuristă, semnată Armani. Ţinuta de culoare roz, asezonată cu inele a avut ca accesoriu o stea uriaşă cromată.

Artista nu a fost mai cuminte nici pe scenă:

Surprinzător, Rihanna a fost una din cele mai apreciate de criticii de modă, într-o rochie victoriană, albă.

Beyonce, marea câştigătoare a serii, şi-a arătat, ca de obicei, formele, într-o rochie de nuanţa "nude". Artista a purtat o rochie elegantă, lungă până în pământ, cu un decolteu generos.

Pe scenă, Beyonce a apelat la o ţinută mult mai curajoasă.

Kate Perry, într-o rochie culoarea pielii.

Pink, neobişnuit de elegantă pe covorul roşu.

Cântăreaţa a compensat, însă, pe scenă. Iar ţinuta nu a fost cel mai surprinzător lucru.

Britney Spears a venit îmbrăcată într-o rochie neagră, deşi jurnaliştii ar fi pariat că era doar o bluză şi că Britney ar fi uitat să îşi pună şi fusta.

Taylor Swift a purtat o rochie "corectă", dar destul de sobră pentru vârsta ei.

Ţinuta aleasă de Imogen Heap a fost desemnată drept cea mai nebunească apariţie pe covorul roşu, la premiile Grammy. Şi nu toţi au fost de părere că în sensul bun.

De altfel, concurenţa pentru cel mai prost îmbrăcată vedetă a fost destul de aprigă: Nicole "Snooki" Polizzi sau Niecy Nash au fost printre cele "nominalizate".

Nicole Polizzi, cu geacă, blăniţă şi fustă scurtă.

Niecy Nash, extrem de strălucitoare.

Şi Ciara a avut un moment de înfăşurare, cu detalii vertebrate.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro