Procesul de extindere a Uniunii Europene va fi încetinit după aderarea României şi a Bulgariei, a declarat într-un discurs la European Policy Centre comisarul pentru Extindere, Olli Rehn. Oficialul a precizat că primirea de noi membri va avea loc numai după o reformare instituţională şi bugetară a Uniunii, care se va finaliza în 2009.

Comisarul european a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să folosească intervalul 2006-2009 pentru a-şi consolida funcţionarea instituţiilor şi a convinge opinia publică de beneficiile admiterii a 10 noi state în mai 2004. În opinia lui Olli Rehn, amânarea până în octombrie a recomandării privind data aderării Bulgariei şi României trimite un semnal, atât candidaţilor, cât şi opiniei publice din statele membre, că Uniunea tratează cu maximă seriozitate respectarea condiţiile de aderare. În acelaşi timp însă, Uniunea Europeană trebuie să fie fidelă angajamentelor sale faţă de noul val de aspiranţi, a precizat comisarul.

Pe de altă parte, Olli Rehn a speculat că Islanda, care nu are statut de candidat, ar putea fi următoarea ţară care va adera, înaintea Croaţiei, deşi aceasta a început deja negocierile de aderare, alături de Turcia.