O explozie a distrus sute de metri dintr-o cale ferată din Kosovo folosită în special de minoritatea sârbă, dar nicio persoană nu a fost rănită, a anunţat poliţia ONU, relatează Reuters.
"Trenul libertăţii de mişcare" folosit de mii de sârbi pentru a se deplasa spre Mitroviţa a reuşit să oprească înainte de locul producerii exploziei.
Deflagraţa s-a produs vineri lângă oraşul Vucitrn, sute de metri de şine fiind distruse. Dacă nu s-ar fi oprit, trenul ar fi căzut într-un râu.
"Este un tren de pasageri folosit în special de sârbi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei ONU, Larry Miller.
Tensiunile s-au intensificat în Kosovo de când Occidentul şi Rusia au decis să amâne până în 2007 decizia asupra statutului final al provinciei.
ONU a lansat un apel la calm şi răbdare vineri, în urma unor informaţii privitoare la patrule de persoane înarmate care circulă în vest.
Sârbii care au mai rămas în Kosovo (circa 10.000) sunt ţinta unor violenţe sporadice, începând din 1999.
Explozie pe o cale ferată folosită de sârbi, în Kosovo
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M