O explozie s-a produs la un complex militar din nordul Siriei, astăzi, 15 militari pierzându-şi viaţa şi alţi 50 fiind răniţi, a declarat un oficial, relatează Reuters.

Bilanţul anterior era de 12 morţi.

"Se înregistrează un val de temperaturi extrem de ridicate, de aproape 50 de grade, ceea ce a făcut ca muniţia să sară în aer", a spus oficialul.

Televiziunea siriană a subliniat că nu este vorba despre un atac terorist.

Explozia s-a produs dimineaţă, la o şcoală de infanterie din apropierea oraşului Alep.
"Explozia a fost uriaşă. Unul dintre spitale este plin cu răniţi", a spus un martor ocular.