Explozia din Sighet. PRIMELE IMAGINI ale dezastrului din club

Explozia din Sighet. PRIMELE IMAGINI ale dezastrului din club
Explozia din Sighet. PRIMELE IMAGINI ale dezastrului din club

Realitatea TV vă prezintă în EXCLUSIVITATE primele imagini înregistrate în cazul exploziei care a avut loc, iarna trecută, într-un club din Sighetu-Marmaţiei. O persoană a murit atunci, iar alte 17 au fost grav rănite. Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că oraşul a stat pe un butoi cu pulbere din cauza nepăsării reprezentanţilor firmei de distribuţie a gazelor. Potrivit anchetei, reţeaua de gaze era făcută ilegal şi cu avize false.

VEZI VIDEO COMENTEAZĂ

Acestea sunt primele imagini din interiorul clubului din Sighetu Marmaţiei, chiar din toaleta unde s-a produs prima deflagraţie. Gazele a ajuns în clădire prin canalizare, iar atunci când două tinere şi-au aprins o ţigară s-a declanşat dezastrul. Şapte oameni au fost răniţi.

La aproape trei ore are loc a doua explozie, soldată cu un mort şi nouă răniţi. În bar se aflau anchetatorii.

Procurorii au descopert că totul a pornit de la conducta de gaze care trecea prin faţa clubului, care era fisurată.

Din rechizitoriul procurorilor reiese că la Sighetu-Marmaţiei "s-a perpetuat o stare de mediocritate, de neprofesionalism, dublată de o activitate intensă de falsificare grosolană a întregii documentaţii referitoare la reţeaua de distribuţie a gazului".

11 persoane şi firma de gaz au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă, fals şi abuz în serviciu. Printre acestea se numără şi fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, care ar fi ştiut că firma nu avea angajaţi pregătiţi şi nu respecta proiectul reţelei de gaze din oraş.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print