Realitatea TV vă propune o expediţie în Himalaya. Timp de 70 de zile vom urmări împreună aventura a doi alpinişti români care pornesc să cucerească "Acoperişul lumii". Pe lângă faptul că nici de data aceasta alpiniştii nu vor utiliza măşti de oxigen sau şerpaşi, provocarea va fi mărită de faptul ca cei doi vor încerca escaladarea a două vârfuri de peste 8000 de metri (dintre cele 14) într-o singură expediţie: Gasherbrum 1 – 8068m şi Gasherbrum 2- 8035 m din munţii Karakorum-Himalaya din Pakistan.
Alex Găvan şi Andrei Nan vor transmite în fiecare zi corespondenţe din temerara expediţie cu ajutorul unui telefon prin satelit. Cei doi alpinişti au plecat marţi spre Himalaya. Realitatea TV, Radio Guerilla şi Cotidianul vor fi partenerii acestei expediţii.
"Ai o bucurie interioară care se sedimentează până undeva în tabăra de bază, o ţii acolo strâns şi-i dai drumul numai în momentul în care te ştii în siguranţă, pentru că vârful este abia jumătatea distanţei spre succes", a spus Alex Găvan.
"Ne-am pregătit cam toată viaţa pot să spun, de la 18 ani ne-am apucat de alpinism. Pentru mine este o premieră altitudinea aceasta mare, nu am mai fost la 8.000 de metri, doar la 7.000 pe munţii Tian Shall", a susţinut Andrei Nan.
Expediţie pe "Acoperişul lumii"
Luni, 11 Iunie 2007 12:23
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Expediţie pe "acoperişul lumii"
Vineri, 15 Iunie 2007 14:40 - Alpiniştii Alex Găvan şi Mihnea Rădulescu vor escalada vârful Makalu din Himalaya
Joi, 10 Aprilie 2008 20:07
Comentariile cititorilor
3. adik
Marti, 12 Iunie 2007 09:59
| Raspunde la comentariu
2. Dan Iorga
Marti, 12 Iunie 2007 07:23


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor
Astazi, ora 13:58Avocaţii actorului Brad Pitt au ameninţat că vor da în judecată pe oricine va publica fotografiile recent făcute de paparazzi Angelinei Jolie şi familiei proaspăt mărite, la reşedinţa lor din Franţa.
Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto
Astazi, ora 13:56Actriţa Eva Mendes este ocupată în această vară. Ea a pozat pentru campania publicitară a lenjeriei intime semnată de Calvin Klein.
Revista Forbes a realizat un top al celor mai bine plătiţi actori americani
Astazi, ora 12:0580 de milioane de dolari într-un singur an! Atât a câştigat actorul american Will Smith în ultimele 12 luni. Salariul fabulos îi oferă locul fruntaş într-un top al celor mai bine plătiţi actori de peste ocean, realizat de...
Jennifer Garner şi Ben Affleck se pregătesc să devină, din nou, părinţi
Astazi, ora 12:03Cuplul Jennifer Garner-Ben Affleck aşteaptă barza. Sau cel puţin aşa susţine revista americană People. Vedeta serialului "Alias" ar fi însărcinată în patru luni, potrivit unor surse de încredere ale publicaţiei.
Cele mai CITITE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (4541)
- Brad Pitt şi-a pus fetiţa în pericol - VEZI FOTO (2120)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (1917)
- Iată motivul pentru care Ronaldo s-a despărţit de Nereida - VEZI FOTO (1613)
- Madonna, probabil filmată în toiul unei partide de amor cu amantul (1361)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Ghid de comportament pentru chinezi pe perioada JO 2008 (3.84/5)
- Câinii şi pisicile sunt prieteni foarte buni, au descoperit cercetătorii (3.8/5)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (3.8/5)
- Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto (3.68/5)
- Rolls Royce-ul lui Saddam Hussein a fost scos la vânzare pe eBay (3.64/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (12)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Astazi, ora 13:31Dan Voiculescu a susţinut, la audierile CNSAS din iunie-iulie 2006, că dădea informaţii despre cetăţeni străini, fiind "obligat să câştige o pâine", se arată în documentele depuse la Tribunalul Bucureşti, instanţă ce va...
- Ploi torenţiale şi inundaţii în mai multe judeţe
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Abuz de putere în Cluj Napoca
- Dieta vegetariană scade fertilitatea bărbatului
- Mihai Bobe, liderul tineretului PD-L Constanţa: Elena Udrea nu are nici o legătură cu politica
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'"
- Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
- Marea Britanie: O femeie care şi-a ajutat soţul să îşi însceneze moartea, condamnată pentru fraudă
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








