Cei doi alpinişti români care vor să cucerească "acoperişul lumii" au ajuns aproape de destinaţie. Andrei Nan şi Alexandru Găvan au trecut de ultimul oraş înaintea taberei de bază din Himalaya. Românii vor încerca să-şi împlinească visul şi în acelaşi timp să stabilească un record naţional - acela de a fi primii români care escaladează două piscuri din Himalaya într-o singură călătorie.

"În momentul de faţă suntem în tabăra Jula, la 3.100 m altitudine, la sfârşitul primei zile de traking către tabăra de bază", a transmis Alex Găvan prin corespondenţă telefonică

"Drumul l-am făcut pe Indus, cu un minivan, cu alţi alpinişti, drumul nu a fost o problemă ci şoferul, care era cam nebun. De mai multe ori am avut emoţii şi i-am zis că nu vrem să murim în drum spre tabără", a mai relatat alpinistul Alex Găvan

"Mâine plecăm spre Bazu, vom face cam 6-8 ore, dacă totul merge bine, în 6 zile vom ajunge în Tabăra de Bază", a spus Alex Găvan.