A 29-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă debutează peste o lună, la Vancouver. Dincolo de marile naţiuni favorite la medalii, vedetele aşteptate să confirme şi să acapareze podiumurile sau dezamăgirile inerente pe care le vor provoca unii dintre marii sportivi sunt de remarcat câteva pete de culoare care marchează competiţia găzduită de Canada.
Tot în această ţară s-au făcut primii paşi spre zona exotismului, când Jamaica se prezenta cu echipaj de bob la startul JO. Faptul a fost transpus pe peliculă cinematografică la Hollyood, în filmul "Cool Runnings", dar pionieratul jamaican n-a rămas o simplă curiozitate, Lascelles Brown, un sportiv născut în localitatea jamaicană Clarendon, reuşind să obţină acum patru ani, la JO de la Torino, medalia de argint în echipajul de doi, la bob. Este adevărat, a reprezentat Canada, însă el a obţinut cetăţenia acestei ţări la 31 de ani, în 2005.
Acum, pentru Vancouver 2010 reţine atenţia o ţară ai cărei locuitori n-au fost ninşi în viaţa lor, Ghana. Acest stat are reprezentare la JO 2010, în persoana lui Kwame Nkrumah-Acheampong un sportiv care se antrenează de patru ani pentru a putea participa la schi alpin. Tot la schi alpin a obţinut dreptul de a alinia un sportiv şi Insulele Cayman, însă numele acestuia nu a fost încă dat publicităţii.
Peru îşi face debutul la Olimpiada hivernală graţie lui Roberto Carcelen, un sportiv care a crescut la munte, dar s-a deprins cu tehnicile schiului fond la Seattle, graţie soţiei sale americane, Kate. Şi în această disciplină există predecesori exotici, kenyanul Philip Boit luând startul în probă la JO din 1998, de la Nagano, el sosind ultimul pe 10 km, la mai bine de 20 de minute de învingător. Bjorn Daehlie, care a câştigat cursa, l-a aşteptat totuşi, abia după aceea celebrându-şi victoria.
În total, la Vancouver îşi fac debutul la JO de iarnă şapte state, Ghana, Insulele Cayman, Columbia, Peru, Serbia, Muntenegru şi Serbia, acestea două din urmă fiind debuturi conjuncturale, urmare a divizării fostei Iugoslavii. De asemenea, îşi fac reintrarea în arenă, după absenţa de la Torino 2006, delegaţiile Mexicului, statului Puerto Rico şi Jamaicăi, această din urmă delegaţie fiind reprezentată de două echipaje de bob, o competitoare la skeleton şi un schior la freestyle.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M