De ziua internaţională a copilului, fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, a vizitat mai multe maternităţi din capitală. Ea a declarat că este prima dată când păşeşte într-o maternitate şi că se antrenează pentru momentul când va deveni mamă.

Mezina lui Traian Băsescu a spus că se teme puţin de camerele de filmat şi că exerciţiul de astăzi îi este util pentru că trebuie să se obişnuiască cu statutul de persoană publică. Elena a vizitat secţiile de nou-născuţi, dar şi saloanele în care se aflau proaspetele mămici.

Acestea au caracterizat-o ca fiind o fată frumoasă, deşteaptă şi bine crescută. Deşi a făcut faţă cu brio camerelor de filmat, Elena a avut de trecut şi câterva probe de foc. Prima, chiar la intrarea în maternitatea Giuleşti.