Exerciţiile "Thai Chi" sunt un gen de exerciţiu fizic cu mişcări lente, destinat în special oamenilor mai în vârstă. Un studiu recent arată că acest tip de mişcare oferă şi alte beneficii decât menţinerea în formă şi echilibrul fizic: poate preveni Zona Zoster (Herpes Zoster), o afecţiune dureroasă a pielii.

Persoanele de vârsta a treia care practicau acest sport în mod curent aveau o reacţie imunitară mult mai bună la virusul care cauzează Zona Zoster, decât cei care nu practicau sportul.

Exerciţiile "Thai Chi" fac parte din categoria artelor marţiale chineze şi este un sport popular în ţările occidentale. Studiul potrivit căruia acest gen de mişcare influenţează sistemul imunitar apare în ediţia de aprilie a "Jurnalului Societăţii Americane de Geriatrie" şi a fost efectuat de medicii de la Universitatea de Medicină din California pe un eşantion de 112 persoane cu vârste cuprinse între 59 şi 86 de ani.

Jumătate dintre persoane au urmat lecţii de "Thai Chi" de trei ori pe săptămână timp de trei luni, iar restul eşantionului a urmat cursuri de management al stresului şi de dietă sănătoasă. Ambele grupuri au fost vaccinate împotriva varicelei şi li s-au făcut analize ale sângelui, înaite şi după vaccin, pentru a le determina gradul de imunitate împotriva virusului care cauzează Zona Zoster.

După şase luni, grupul care a urmat lecţii de "Thai Chi" a avut un grad dublu de imunitate faţă de celălalt grup. De asemenea, s-a dovedit că vaccinul este cu 40% mai eficient la cei care au făcut exerciţii fizice.