Anchetatorii extind cercetările în dosarul vilelor cu epoleţi, în care sunt investigaţi oameni cu funcţii înalte din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Procurorii încearcă să stabilească dacă persoane din Jandarmerie au închis ochii la neregulile făcute de colonelul Nicolae Lecu.

El este cercetat penal de procurorii anticorupţie pentru că ar fi folosit sute de soldaţi din subordinea sa pentru a construi două vile. Ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie vor verifica dacă Lecu şi-a ajutat şi alţi colegi care şi-au construit case, în vizor fiind inclusiv şeful Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion.

Ancheta a fost începută de Direcţia Generală Anticorupţie, care îl suspectează pe şeful Direcţiei de Logistică a Jandarmeriei, colonelul Nicolae Lecu, inclusiv că le-ar fi dat soldaţilor care munceau la case alimente de la popota unităţii. Oficial, vilele ridicate de soldaţi aparţin rudelor lui Lecu.

Ofiţerii anticorupţie au început cercetările în această vară. Au făcut anchete în teren şi au audiat peste patru sute de persoane, actuali şi foşti militari ai unităţii, vecini şi cunoscuţi ai colonelului Nicolae Lecu. Din probele adunate rezultă că "în perioada 2003-2006, învinuitul a folosit în repetate rânduri angajaţi şi militari în termen din cadrul U.M. 0260 Bucureşti, precum şi autovehiculele unităţii respective, în scopul construirii unor imobile".

Martorii audiaţi în dosar spun că sistemul folosit de colonel mulţumea ambele părţi. Lecu făcea case fără să plătească prea mult, iar soldaţii primeau învoiri şi recompense pentru merite inventate la exerciţiile de instruire sau trageri. Acum însă, colonelul Lecu a fost suspendat din funcţie şi este cercetat în stare de libertate pentru abuz în serviciu cu scop patrimonial.

Înainte de a fi suspendat din funcţie, acum mai puţin de o lună, colonelului Nicolae Lecu i-au fost acordate, ca şef al unităţii de logistică a Jandarmeriei, prime în valoare totală de 80 de milioane de lei vechi. Lecu a fost premiat pentru merite deosebite obţinute anul acesta.

Conducerea Jandarmeriei spune că a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele cerute. Acestea vizează activitatea din unitate privind achiziţiile publice, combustibilul folosit şi materialele de construcţie. Actele se mai referă la reparaţiile făcute în incinta unităţii, dar şi la posibilii martori ai neregulilor. Colegii lui Lecu spun despre el că este un om gospodar, săritor, care munceşte de dimineaţă până seara.

Colonelul Nicolae Lecu stă în continuare într-un apartament de serviciu, situat în centrul Capitalei. Un apartament dotat corespunzător: cu termopane şi aer condiţionat.

Casele care fac obiectul cercetărilor se află în comuna Voluntari, respectiv în satul Zurbaua, la doi paşi de Bucureşti.

Foto NewsIn