Omul de afaceri Fathi Taher este unul dintre intermediarii vânzării fabricii electroputere către o companie arabă. Taher susţine însă că nu este vorba de o afacere prin care s-a urmărit achiziţionarea terenurilor de la Craiova, ci de interesul unor investitori arabi pentru fabrica de locomotive.
Pentru Electroputere, AVAS a ajuns la o înţelegere cu firma Al Arrab după cântărirea ofertelor finale. Acum se poartă negocieri, iar contractul de privatizare ar urma să fie semnat până la începutul lunii august. Potrivit declaraţiilor AVAS, arabii au promis că vor da 120 de milioane de euro. Aproape jumătate din bani reprezintă datoriile Electoputere.
După anunţarea câştigătorului licitaţiei şi a implicării omului de afaceri Fathi Taher, s-a vorbit şi despre posibilitatea ca adevărata miză de la Electroputere să fi fost, de fapt, terenurile uzinei.
"Au recunoscut că imobiliarele sunt specialitatea lor. Dar au spus
clar că aici vor să dezvolte producţia", a spus Ilie Popescu, vicepreşedintele sindicatului.
Fathi Taher admite că a vizitat Electroputere, înainte ca AVAS să desemneze un câştigător.
"Am fost interesat şi separat dar şi cu al Arrab, care este partenerul nostru din orient de 80 de ani. Normal că dacă vin în România vin şi vorbesc cu noi. Dar nu au legătură cu ce fac ei acolo", a spus Fathi Taher.
Taher susţine că Electroputere este o afacere bună, pentru că în Arabia Saudită se fac investiţii masive în domeniu.
"Sunt interesat de locomotive, pentru că în Orient se fac investiţii mari în locomotive, în cale ferată. De aicea interesul acesta mare de la Craiova. Laminorul, Gliro nu că ar fi greşit cu imobiliare ce face Ţiriac la Braşov e foarte bine. M-au întrebat cum e acolo, le-am spus că merită să vină, dar nu sunt eu cumpărătorul", a mai spus Taher.
După ce Al Arrabi a câştigat licitaţia, AVAS intenţionează să ceară Comisiei Europene să eşaloneze datoriile fabricii pe o perioada de 18 luni.
EXCLUSIVITATE: Taher, intermediar la Electroputere Craiova
Luni, 09 Iulie 2007 18:18
| Vot: |
0
|
55 vizualizari, 2 comentarii, 0 voturi
Taguri: AVAS, cumpărător, Electroputere Craiova, Fathi Taher, intermediar, Taher Electroputere,
Taguri: AVAS, cumpărător, Electroputere Craiova, Fathi Taher, intermediar, Taher Electroputere,
| Video (2) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Electroputere Craiova, scoasă la privatizare
Miercuri, 13 Decembrie 2006 21:15 - Acţiunile Electroputere Craiova s-au apreciat cu 74%
Duminica, 17 Iunie 2007 15:47 - Bogdan Olteanu susţine că firma saudită interesată de Electroputere Craiova e "curată"
Joi, 21 Iunie 2007 13:59 - Fathi Taher vrea să cumpere CFR Marfă
Duminica, 02 Martie 2008 13:43 - Taher îl vrea pe antrenorul Marian Bondrea la noua echipă Electroputere Craiova
Miercuri, 12 Martie 2008 22:12 - Fathi Taher a fost ales preşedintele al societăţii Electroputere Craiova
Joi, 27 Martie 2008 16:55 - Fathi Taher: Firma care a preluat Electroputere a realizat infuzia de 37 milioane euro
Marti, 13 Mai 2008 17:20
Comentariile cititorilor
2. mircea gabor
Miercuri, 11 Iulie 2007 20:32
| Raspunde la comentariu
1. dragos voda
Luni, 09 Iulie 2007 18:41
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Vosganian: Investiţiile străine directe ar putea depăşi 10 miliarde euro
Astazi, ora 17:54Investiţiile străine directe în România ar putea depăşi în acest an pragul psihologic de 10 miliarde euro, a declarat astăzi, la The Money Channel, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. Citeşte mai mult
Cifra de afaceri a Lamborghini a crescut cu 9,6% în primele şase luni
Astazi, ora 17:50Producătorul italian de maşini de lux Lamborghini a raportat o creştere cu 9,6% a cifrei de afaceri aferente primei jumătăţi a anului, la 277,4 milioane euro, pe fondul creşterii vânzărilor. Citeşte mai mult
Honda Motor a înregistrat o creştere cu 8% a profitului, în primul trimestru fiscal
Astazi, ora 15:49Honda Motor Co, numărul doi japonez în producţia de autoturisme, a înregistrat o creştere a profitului net de 8% în primul trimestru, pe fondul preţurilor mai mari pentru automobile şi reducerii costurilor, compensând...
România are cea mai scăzută impozitare din UE şi cele mai mici încasări la buget
Astazi, ora 15:41România are cea mai scăzută impozitare din Uniunea Europeană, dar şi cele mai mici încasări la buget, potrivit raportului Directoratului pentru Taxe şi Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene. Cu un impozit pe veniturile...
Vosganian spune că titlurile de stat ar putea debuta la tranzacţionare pe Bursă în 4 august
Astazi, ora 14:17Data începerii tranzacţionării la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a titlurilor de stat va fi anunţată luni şi ar putea fi 4 august, a declarat astăzi, la The Money Channel, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan...
Cele mai CITITE din Economie
- Comercianţii de maşini fac reduceri de mii de euro pe perioada verii (707)
- Sindicatele şi patronatele au semnat la Guvern acordul privind majorarea salariului minim (465)
- Tinerii români, printre cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est (432)
- Explozie de credite în valută, în luna iunie (428)
- Paul Prodan: BNR se teme de o supraîncălzire a economiei (414)
Cele mai VOTATE din Economie
- Comercianţii de maşini fac reduceri de mii de euro pe perioada verii (3,76/5)
- Sindicatele şi patronatele au semnat la Guvern acordul privind majorarea salariului minim (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Sindicatele şi patronatele au semnat la Guvern acordul privind majorarea salariului minim (12)
- Comercianţii de maşini fac reduceri de mii de euro pe perioada verii (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Astazi, ora 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până mâine la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- CSM aşteaptă propuneri pentru remedierea deficienţelor invocate în raportul CE
- Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
- Dinamo a plătit 475.000 de euro lui Inverness în schimbul lui Marius Niculae
- China are cei mai mulţi utilizatori de internet din lume de la începutul lui 2008
- Japonezii ştiu să cânte şi în limba română, pe ritmurile Fly Project
- Premierul a sosit din concediu la volanul unui Triumph TR250, din 1968
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









