Reporter"Când se va întoarce fetiţa în ţară ?"

Roxana Popescu: "Nu ştim încă. Probabil în jur de 10 zile. Ne-am gândit acum să mai stea câteva zile, să vedem şi cum se mai simte şi să ne mai plimbăm puţin"

R: "Ce ar trebui să inţeleagă românul de rând din acest caz?"

Roxana Popescu: "Nu ştiu...Să înţeleagă că autorităţilor române nu le pasă de românul de rând. Fac ce fac şi tot la autorităţi ajung. Sunt incompetente şi ineficiente, cum le ştiu dintotdeauna. Fără suflet, fără inimă."

R: "Credeţi că ar trebui schimbată legea avorturilor?"

Roxana Popescu: "Fără discuţii! Această lege trebuie schimbată ca să reflecte realitatea."

R: "Ce veţi face mai departe?"

Roxana Popescu: "Am dori să ne întoarcem la vieţile noastre dinainte de acest eveniment. Poate că şi medicii români ar trebui să înveţe ceva din această poveste, cum ar fi proceduri actuale. Să nu mai aud de acea micro-cezariană de care au râs medicii englezi când le-am povestit, care s-au uitat la mine de parcă veneam din comuna primitivă."

R: "Până la urmă, Marie Stopes plăteşte pentru acest avort?"

Roxana Popescu: "Da. Ei ne-au făcut această ofertă pe care am acceptat-o. Deoarece planificarea fusese făcută iniţial la Marie Stopes, s-au ivit dificultăţi, şi pentru că ei nu au mai putut face procedura, s-au oferit să plătească ei, ca un fel de compensaţie, să plătească."

Pentru a putea realiza această intervenţie, chirurgul de la King’s College a colaborat cu un anestezist pediatru, specialist pe care cei de la Marie Stopes nu l-au putut pune la dispoziţie în timp util. Reprezentanţii spitalului au recunoscut că acest caz a fost unul deosebit chiar şi pentru specialiştii britanici.