Pentru multe persoane, petrecerea din prima zi de Crăciun s-a încheiat destul de nefericit.

Fie că au mîncat prea mult sau au băut în exces în cinstea rudelor şi prietenilor, unii s-au simţit rău şi au sunat la salvare.

Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti a numărat în ultimele 24 ore peste 1200 de apeluri.

Cele mai multe cazuri tratate de medicii de pe ambulanţă au fost intoxicaţiile alimentare, comele alcoolice şi problemele stomacale. Un adevărat record, spun doctorii.

Din fericire, în cele mai multe cazuri nu a fost nevoie de internarea în spital iar medicii de la Urgenţe au răsuflaţi uşuraţi.

Probleme serioase au întâmpinat şi poliţiştii care au fost nevoiţi să intervină într-un număr destul de mare de agresiuni.