Examenul pentru permisul auto se va da pe calculator, de luna viitoare, şi în Bucureşti
Proba teoretică pentru examenul de permis de conducere în Capitală va fi susţinută, începând de luna viitoare, pe calculator, conform şefului Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Bucureşti, comisarul şef Dan Moşescu.
Această metodă este cât se poate de transparentă, candidatul fiind înştiinţat de calculator dacă a promovat sau nu proba. Totodată se scurtează şi timpii atât de aşteptare, cât şi de examinare şi elimină suspiciunile cu privire la colaborarea dintre candidat şi examinator. Alegerea examinatorului se face de către calculator, fără a putea fi influenţată.
Un examen nu poate dura, indiferent de categoria pentru care solicitantul s-a înscris, mai mult de 30 de minute, astfel că nu vor mai exista serii de candidaţi ca până acum, ci se va intra la rând.
Noua modalitate de examinare va fi pusă în aplicare de la 1 octombrie, în sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, situat pe şoseaua Pipera, numărul 49, din sectorul 2.
Pentru această probă, există 60 staţii de examinare amplasate în 3 săli.
Persoana declarată RESPINS se poate reprograma la un nou examen chiar din acea zi, respectându-se, însă, cele minim 15 zile între examene, dar nu mai târziu de un an de zile de la absolvirea cursurilor, caz în care expiră valabilitatea cursului de pregătire şi trebuie urmat un nou curs.
Proba teoretică este compusă din două părţi, un test de acomodare, format din 3 întrebări, cu răspunsuri opţionale, şi testul propriu–zis, format din numărul de întrebări şi răspunsuri opţionale specific fiecărei categorii, pentru care candidatul solicită obţinerea permisului de conducere.
Fiecare întrebare conţine 3 variante de răspunsuri, ca şi până acum, iar bifarea răspunsurilor alese se va face foarte simplu, prin simpla atingere cu degetul a monitorului în dreptul variantei alese. Aplicaţia dă posibilitatea candidatului să revină asupra unui răspuns dat iniţial, considerat greşit, şi selectarea altuia, înainte de a trimite răspunsul. De asemenea, există posibilitatea amânării răspunsului la una sau mai multe întrebări.
Pe parcursul examinării, camera ataşată la staţia de examinare preia 3 fotografii ale candidaţilor în timpul examenului. Aceste fotografii sunt
stocate, pentru verificări ulterioare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

