Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ex-liberalii din grupul de independenţi sunt copiii săraci ai noului partid, spune Mihai Voicu

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu susţine că ex-liberalii din grupul de independenţi sunt "copiii săraci" ai UNPR, deoarece nu au primit funcţii şi riscă să-şi dezamăgească electoratul făcând politică de stânga, deputatul sugerându-le ca direcţii de acţiune fie plecarea la PDL, fie revenirea la PNL.

Voicu: Această mişcare este una exclusiv îndreptată împotriva PSD/ Foto> gruprc.ro
Voicu: Această mişcare este una exclusiv îndreptată împotriva PSD/ Foto> gruprc.ro

Într-o postare pe blogul său intitulată "Copiii săraci ai noului partid", Mihai Voicu remarcă faptul că în structura de conducere a viitorului partid, foştii săi colegi sunt absenţi. "Cu 120.000 de mebri şi deja cu 7% într-un sondaj secret, ţinut probabil ascuns în spatele conservelor cu fasole din raftul magaziei din cazarmă, s-a înscris la tribunal Partidul nu ştiu cum. Începută iniţial ca o mişcare pusă la cale în interiorul partidelor de opoziţie, formată din oameni plimbaţi de la partide la independenţi, de la independenţi la PD şi de la PD înapoi la independenţi, această combinaţie şi-a declarat trei şefi - Oprea, Diaconescu şi Sârbu. Oare ce constelaţie îi leagă pe aceştia trei? Cu toate lucrurile puse la punct, se advereşte ceea ce ştiam de multă vreme. Că această mişcare este una exclusiv îndreptată împotriva PSD. Se auto-declară de stânga, toţi cei trei şefi enunţaţi mai sus, cu toţii foşti miniştri PSD, la care se adaugă secretarul general Nicolicea, provin din PSD, vorbesc mult despre subiecte dragi PSD. Apare legitima întrebare - ce fac foştii liberali?", scrie Voicu.

Deputatul susţine că foştii săi colegi nu au ocazia să-şi afirme ideile liberale în UNPR şi nici să fie influenţi, iar în actuala conjunctură nu au la dispoziţie decât două soluţii, fie plecarea la PDL, fie tatonarea terenului pentru revenirea la PNL. "Este absolut evident că par stingheri în această combinaţie. Tatăl mişcării, PD, care îşi revendică cu încăpăţânare o componentă liberală şi care are în conducere fosta disidenţă pusă la cale după aceeaşi reţetă, nu-i lasă să-şi afirme ideile şi nici să obţină ceva funcţii în noul partid. În plus, chiar dacă în politică totul este posibil, aceştia au o problemă în a se afirma şi manifesta undeva la stânga PSD, riscând să-şi bulverseze complet şi bruma de electorat pe care eventual ar mai avea-o în colegiile şi judeţele lor. Neavând forţa să construiască o nouă structură în care s-ar simţi confortabil şi ar fi şefi, au la dispoziţie doar două alternative. Să se înscrie în PD sau să testeze terenul pentru întoarcerea în PNL", conchide vicele liberal.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro