ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a fost informator al Securităţii, susţine Evenimentul Zilei de luni, citând mai multe note informative date de acesta şi aflate la dosarul său de la CNSAS. Potrivit acestora, Anania apare cu numele de cod "Apostol" în dosarul de urmărire al fostului mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală. Anania ar fi fost deconspirat de CNSAS în urmă cu aproape un an, pe 22 ianuarie 2008.
Informatorului "Apostol", unul din cei 35 de turnători din dosarul de urmărire informativă al fostului mitropolit de la Sibiu, îi sunt atribuite două note, ambele datate în 1964. Prima a fost dată pe 17 august, la doar câteva zile după ieşirea din arest a lui Valeriu Anania, iar cealaltă pe 9 octombrie.
Notele au fost date în două case conspirative diferite, "Dobrogea" şi "Spiridon", fiind scrise la maşină, ca marea majoritate a celorlalte 101 note din dosar.
"Pe Plămădeală Leonida-Antonie l-am cunoscut prin anul 1949 când a venit la mine, în Palatul Patriarhal, rugându-mă să intervin la Firmilian, mitropolitul Olteniei, să-l primească în eparhia sa. Cu acel prilej, Plămădeală mi-a spus că are un mandat neexecutat", a relatat "Apostol" securiştilor. În 1949, anul la care face referire acesta, Antonie Plămădeală tocmai terminase Teologia şi, ca urmare a implicării sale în grevele studenţeşti anticomuniste, fusese condamnat la şapte ani de temniţă grea şi cinci ani de degradare civică. A fost prins abia în 1954 şi eliberat, printr-un decret de graţiere, în 1958.
În notele sale despre Plămădeală, Anania face referiri la câteva figuri importante ale ortodoxiei: călugărul Arsenie Boca sau teologul Andrei Scrima. Imediat după eliberarea din detenţia de la Aiud, în august 1964, Valeriu Anania a avut trei întâlniri cu Securitatea. O spune el însuşi în volumul de memorii, dar neagă, în acelaşi timp, că ar fi dat note informative.
ÎPS Anania a calificat drept "tâmpenii" acuzaţiile lansate de CNSAS. "Am conştiinţa curată şi, cât oi fi eu de popă, de mitropolit, o să ajung în justiţie cu cine spune altceva despre mine", a adăugat acesta.
Mai mulţi episcopi cu nume de cod
Dacă mitropolitul Clujului neagă că ar fi fost informator al Securităţii, cel al Banatului, Nicolae Corneanu, a recunoscut-o imediat după Revoluţie. Marele şoc s-a produs însă în 2007, atunci când CNSAS a acuzat opt episcopi: ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, episcopul Casian Crăciun al Dunării de Jos, Calinic Argatu, episcopul de Argeş, episcopul vicar al Sibiului, Visarion Răşinăreanul, episcopul de Huşi, Ioachim Mareş, episcopul de Arad, Timotei Seviciu, şi Epifanie Norocel, episcopul Buzăului şi Vrancei că ar fi colaborat cu Securitatea. În acelaşi an, şi Mitropolitul Ardealului, Andrei, a fost acuzat de colaborare cu Securitatea, dar ulterior verdictul ar fi fost infirmat. Şi predecesorul Patriarhului Teoctist, Iustin Moisescu, ar fi fost informator al Securităţii, dezvăluia Cotidianul, în acelaşi an.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M