S-au bazat prea mult pe talentul românului, a titrat Gazetta dello Sport despre evoluţia lui Adrian Mutu, după meciul pierdut de Fiorentina acasă, 2-3 cu campioana Inter Milano. Mutu a fost titular şi a dat pasa de gol la prima reuşită a Fiorentinei.
Era, însă, prea târziu, pentru că Inter conducea în acel moment cu 3-0, prin dubla lui Cambiasso şi golul lui Ibrahimovic. Al doilea gol al lui Luca Toni a fost şi ultimul al meciului în care Bogdan Lobonţ a fost doar rezervă la Fiorentina.
AS Roma a câştigat prima partidă a sezonului, 2-0 pe Olimpico în faţa celor de la Livorno, dar Cristi Chivu nu a fost convocat pentru acest meci, fiind răcit.
Ţi-a plăcut articolul? EVOLUŢIE SLABĂ
Duminica, 10 Septembrie 2006 14:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Tricolorii s-au antrenat în ploaie pe plaja de la Mamaia
Astazi, ora 05:41Naţionala României de fotbal a efectuat luni seară primul antrenament înaintea meciului cu Franţa, care s-a desfăşurat pe ploaie, timp de aproximativ 40 de minute, pe plaja din Mamaia.
Sorana Cârstea işi doreşte ca într-un an să obţină un loc între primele 10 jucătoare ale lumii
Luni, 06 Octombrie 2008 21:21Sorana Cârstea a dat lovitura la Taşkent de unde s-a întors cu gânduri mari! După ce a câştigat primul titlu din carieră în circuitul WTA, Cârstea speră ca în mai puţin de un an să-şi îndeplinească visul: un loc între...
Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO
Luni, 06 Octombrie 2008 20:04Suedezul Zlatan Ibrahimovic a marcat un nou gol senzaţional, sâmbătă seara, în partida Inter Milano - Bologna 2-1.
Tenis de masă: Naţionala feminină a câştigat medalia de bronz la Campionatul European
Astazi, ora 05:45Reprezentativa feminină de tenis de masă a României a câştigat, luni, medalia de bronz la Campionatul European de la Sankt Petersburg, după ce a fost învinsă în penultimul act al competiţiei de Olanda, informează site-ul...
Cristi Chivu: Dacă am avea trei jucători ca Mutu, am juca altceva
Luni, 06 Octombrie 2008 18:48Căpitanul Chivu vrea să-l multiplice pe Adi Mutu pentru ca România să spulebre totul în drumul spre calificarea la Campionatul Mondial. "Cu trei jucători ca Mutu" am juca altfel spune Chivu înaintea jocului cu Franţa de la...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (2945)
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (1883)
- Lotul României pentru meciul cu Franţa. Tameş (FC Argeş) şi Găman (U. Craiova), printre convocaţi (660)
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO (654)
- Fathi Taher: "Vom trimite jucători la echipa a doua, nu se mai poate" (579)
Cele mai VOTATE din Sport
- Oţelul - Petre Grigoraş: "Ploaia, râul şi ramul ne-au fost aliaţi şi am putut remiza cu CFR Cluj" (3,92/5)
- Colţescu: Nu am nicio problemă, poate au cei care au chemat poliţia şi salvarea (3,88/5)
- Ioan Andone: "Şi dacă aş vrea să antrenez Rapidul, tot nu am voie" (3,8/5)
- Tricolorii s-au antrenat în ploaie pe plaja de la Mamaia (3,76/5)
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (3,76/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (19)
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Inedit! Un cuplu liberal, care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother
Astazi, ora 08:18Un cuplu de tineri liberali, Bogdan Petre şi Roxana Ioniţă, candidaţi pentru un mandat de deputaţi din partea PNL, îşi dezvăluie viaţa personală live pe blogul de campanie, în modelul Big Brother.
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Inedit! Un cuplu liberal, care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother
Astazi, ora 08:18Un cuplu de tineri liberali, Bogdan Petre şi Roxana Ioniţă, candidaţi pentru un mandat de deputaţi din partea PNL, îşi dezvăluie viaţa personală live pe blogul de campanie, în modelul Big Brother.
- Un băiat de 12 ani s-a opărit în timp ce le făcea de mâncare fraţilor mai mici
- Clipul Zilei - "Simon's Cat - Let me in"
- Roata unui carusel a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea
- Un tânăr a fost prins de poliţişti în timp ce fura bani dintr-un bancomat cu carduri false
- Anca Alexandrescu: De ce avem blocaj pe piaţa imobiliară?
- Adrian Năstase: Ne-a mai părăsit un mare om
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











