Revista Foreign Policy prezinta în ultimul său număr câteva evenimente care ar putea schimba lumea în acest început de mileniu III. Lista este deschisă de criza din Irak, o ţară care ar putea să se dezmembreze anul viitor.
11 aprilie 2008 este primul moment ales de prestigioasa revistă de politică externă ca dată la care expiră moratoriul privind federalizarea Irakului. Actuala structură a fost stabilită în octombrie 2006 şi este valabilă doar 18 luni, după care, conform estimărilor analiştilor politici, grupurile etnice din Irak s-ar putea orienta către o nouă structură federală, care ar conduce la dezbinarea violentă a ţării.
Foreign Policy anticipează că cei nouă guvernatori şiiţi ar putea forma o regiune unică în sudul Irakului care ar controla 80% dintre rezervele de petrol.
Un alt moment important al începutului de secol este Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, ce va avea loc tot în aprilie 2008. Toată atenţia lumii va fi îndreptată spre China. La ora actuală, comunitatea internaţională îşi menţine rezervele cu privire la conducerea autoritară a statului chinez şi la modul în care sunt ameninţate drepturile şi libertăţile individuale. Pentru îmbunătăţirea imaginii lor în lume, chinezii au investit 23 de miliarde de dolari în pregătirea olimpiadei.
20 ianuarie 2014 este data la care vor putea fi făcute publice documentele lui Bush de la Casa Albă. La cinci ani după începerea mandatului succesorului lui Bush, istoricii, jurnaliştii sau activiştii vor putea cere acces la dosarele lui Bush, sub incidenţa legii privitoare la libertatea informaţiei. Analiştii comentează că acesta va fi momentul în care multe lucruri vor ieşi la iveală, dar numai dacă administraţia republicană nu va clasifica şi aceste documente, pe motiv că sunt secrete naţionale.
Administraţia actuala deţine recordul în privinţa documentelor secretizate, cu 50% mai multe decât în timpul lui Clinton. Dosarul energetic este extrem de important pentru economia mondială, iar Foreign Policy avansează data de 1 ianuarie 2032, ca dată la care cererea de gaz natural va depăşi oferta în SUA.
Nici sistemul IT nu a fost uitat. 19 ianuarie 2038 este momentul în care sistemele de operare IT bazate pe Unix vor suferi dereglări sau vor trebui înlocuite, pentru că nu pot înregistra timpul dincolo de acest moment. Consecinţele pentru infrastructura mondială ar putea fi grave, iar momentul aminteşte de 1 ianuarie 2000 şi de Virusul Mileniului.
Evenimente care vor schimba faţa lumii
Miercuri, 28 Martie 2007 10:28
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Irakul va permite companiilor străine să îi exploateze petrolul
Duminica, 07 Ianuarie 2007 14:17 - Preţul petrolului creşte pe fondul frigului din SUA şi a tensiunilor legate de Iran
Luni, 29 Ianuarie 2007 15:11 - Bush a aprobat fără rezerve raportul ONU asupra schimbărilor climatice
Vineri, 02 Februarie 2007 20:42 - Bush: Violenţele în Irak vor continua
Miercuri, 14 Februarie 2007 21:39 - Al-Qaida anunţă că "va ataca furnizorii de petrol ai SUA"
Joi, 15 Februarie 2007 06:01 - China îşi va majora importul de petrol cu 10%
Joi, 08 Martie 2007 14:13 - Irakul după patru ani, o situaţie fără ieşire
Luni, 19 Martie 2007 18:27 - Bush le-a cerut scuze veteranilor din Irak şi Afganistan
Sambata, 31 Martie 2007 09:10
Comentariile cititorilor
5. ROmanul
Joi, 29 Martie 2007 05:59
| Raspunde la comentariu
4. Radu Florian
Miercuri, 28 Martie 2007 17:46
3. Cornel R
Miercuri, 28 Martie 2007 15:48


2. dragos voda
Miercuri, 28 Martie 2007 15:44
1. Anonim
Miercuri, 28 Martie 2007 11:15
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian
Astazi, ora 04:24Ministrul francez de Externe Bernard Kouchner a confirmat că "o problemă de traducere" a contribuit la interpretările diferite, în Rusia şi Occident, ale planului de pace negociat în 12 august de preşedintele Sarkozy, transmite AFP.
24 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren, la Cairo
Astazi, ora 04:2424 de oameni au murit, iar 36 sunt răniţi grav în urma unei alunecări de stânci produse într-un cartier sărac din Cairo.
Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi
Astazi, ora 04:25Germania a plătit 20.000 de dolari indemnizaţii familiei a trei civili afgani ucişi la sfârşitul lunii august de soldaţii germani şi poliţiştii afgani, la un punct de control din nordul ţării, scrie revista Der Spiegel în...
Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului
Astazi, ora 04:25Asif Ali Zardari, soţul lui Benazir Bhutto, a fost desemnat preşedinte al Pakistanului de parlametarii şi membrii celor patru adunări regionale.
Rice a deschis un nou capitol în relaţiile dintre SUA şi Libia, prin vizita istorică la Tripoli
Astazi, ora 04:25Secretarul de stat american Condoleeza Rice a încheiat o vizită istorică în Libia, unde s-a întâlnit vineri cu liderul libian Muammar Gaddafi şi a deschis un nou capitol între cele două ţări foste inamice.
Cele mai CITITE din Externe
- Gordon Brown promite să elibereze Marea Britanie de "dictatura petrolului" (679)
- Un atac cu rachete aparent americane provoacă din nou victime în Pakistan (602)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (509)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (387)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (304)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3,68/5)
- Gordon Brown promite să elibereze Marea Britanie de "dictatura petrolului" (0,4/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0,36/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0,24/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Un atac cu rachete aparent americane provoacă din nou victime în Pakistan (7)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
Astazi, ora 04:09Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea în faţa Lituaniei, scor 0-3, că îşi asumă întreaga responsabilitate în privinţa eşecului, dar nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum...
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit astăzi de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- PRM invită partidele parlamentare de opoziţie să introducă o moţiune de cenzură
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
Astazi, ora 04:09Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea în faţa Lituaniei, scor 0-3, că îşi asumă întreaga responsabilitate în privinţa eşecului, dar nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum...
- Lupescu spune că este inutilă discuţia despre demiterea lui Piţurcă
- Preşedintele Băsescu a încurcat genurile gramaticale în engleză în faţa Suveranului Pontif
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Un părinte cheltuieşte lunar 100 de lei pentru cosmeticele unui bebeluş
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania
- Bosnia-România 1-1, într-un meci din preliminariile CE de tineret din 2009
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








