Sursa: vatican.va
Scăderea economiei zonei euro în trimestrele al II-lea şi al III-lea din 2008 marchează prima recesiune de la apariţia monedei unice şi de la înfiinţarea zonei, în 1999.

La nivelul întregii Uniuni Europene, care include cele 15 state din zona euro, economia s-a comprimat de asemenea cu 0,2% în al treilea trimestru, după ce stagnase în perioada aprilie-iunie.

Comparativ cu perioada similară din 2007, economia a crescut în al treilea trimestru din acest an cu 0,8% în UE şi cu 0,6% în zona euro.

Cheltuielile de consum ale populaţiei au crescut cu 0,1% în perioada iulie-septembrie în Uniune, dar au rămas la nivelul din trimestrul anterior în zona euro. Investiţiile s-au redus, în schimb, cu 0,8% la nivelul UE şi cu 0,6% în zona euro.

Exporturile au crescut cu 0,3% în UE şi cu 0,4% în zona euro, în timp ce importurile au sporit cu 1,3% în UE, respectiv cu 1,7% în zona euro.

În trimestrul al treilea, cele mai mari comprimări ale PIB faţă de trimestrul anterior au fost înregistrate în Estonia (-1%), Danemarca, Germania, Italia şi Marea Britanie (-0,5%). Raportat la aceeaşi perioadă din 2007, cel mai mult au scăzut în al treilea trimestru economiile din Letonia (-4,2%), Estonia (-3,3%) şi Danemarca (-1,4%).

La polul opus, cele mai mari creşteri ale PIB-ului faţă de trimestrul precedent au fost înregistrate în  Slovacia, de 1,5%, Polonia, de 1,2% şi Cehia, de 1%. Comparativ cu trimestrul al treilea din 2007, cea mai mare creştere a PIB a fost raportată în România, de 9,1% Slovacia, de 7,1%, şi Polonia, de 5,6%.

În SUA, economia s-a comprimat în perioada iulie - septembrie cu 0,1% faţă de trimestrul anterior, după o creştere de 0,7% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului. Comparativ cu trimestrul al treilea din 2007, SUA a înregistrat o creştere economică de 0,7%.

Şi economia Japoniei este în recesiune, scăzând în al treilea trimestru cu 0,1% faţă de trimestrul precedent, după o comprimare mai puternică, de 0,9%, în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007, economia statului nipon a crescut în al treilea trimestru cu 0,7%.