La Strasbourg are loc prima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, sesiune la care euro-deputaţii români participă pentru întâia oară în calitate de membri cu drepturi depline.

Cei 35 de europarlamentari reprezentând România, alături de colegii lor bulgari, urmează să fie instalaţi oficial printr-o ceremonie la care vor lua parte preşedinţii celor două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, precum şi lideri ai partidelor politice.

Potrivit agenţiei NewsIn reprezentanţii ţării noastre în Parlamentul European nu vor avea o perioadă de acomodare, ci se vor apuca de treabă. Pe agenda lor se află alegerea preşedintelui şi constituirea oficială a unui nou grup politic, cel al extremei-drepte.