EXTERN »
Europarlamentarii cer să li se interzică să îşi angajeze rude pe post de asistenţi
Europarlamentarii cer "cu insistenţă" ca pe viitor "niciun membru al familiei unui europarlamentar să nu mai fie angajat" ca asistent al acestuia, într-un pasaj consacrat raportului de verificare a cheltuielilor UE pentru exerciţiul bugetar pe 2006.
Ei cer de asemenea să fie începute imediat negocierile necesare cu statele membre şi statul belgian pentru a armoniza modalităţile de remunerare a asistenţilor europarlamentarilor cu legislaţia socială şi fiscală a celor 27 de state membre.
Ilegală sau proscrisă de codul de bune practici a unor ţări din UE, precum Germania, angajarea rudelor pe post de asistenţi ai europarlamentarilor este perfect legală în alte state membre, ca Franţa.
Fiecare europarlamentar dispune de un buget lunar de 16.914 euro pentru remunerarea asistenţilor săi. Un audit intern dezvăluise la începutul anului abuzuri, sumele fiind adesea vărsate prestatorilor unor servicii obscure sau pur şi simplu fictive.
Un acord pentru un statut unic al asistenţilor europarlamentarilor, pe care Parlamentul ar vrea să îl vadă intrând în vigoare înainte de alegerile din primăvara anului 2009, pentru a evita eventualele scandaluri în plină campanie electorală, revine în cele din urmă celor 27 de state membre.
Circa 1.500 de asistenţi sunt acreditaţi la Bruxelles, dar aproape fiecare parlamentar european are încă unul sau doi asistenţi din ţara sa de origine.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

