Căpitanul tricolorilor, Cristian Chivu, consideră că Naţionala are parte de o grupă accesibilă. "Trebuie să ne calificăm. Îmi doresc o revanşă împotriva suporterului român, nu a Olandei", a spus fundaşul Romei.

După ce a aflat că România va întâlni Belarusul coechipierului său Gaev, dinamovistul Florentin Petre a declarat: "Vladimir îmi este prieten, dar în acel meci va deveni cel mai mare duşman pentru mine".

Daniel Pancu este mulţumit de grupa în care a fost repartizată România în preliminariile Campionatului European. "Poate-i batem de data asta şi pe olandezi", se încurajează atacantul Rapidului.

"Olanda joacă cel mai bun fotbal, dar sper să câştigăm grupa ca să nu mai avem parte de baraj", a declarat timişoreanul Mihăiţă Pleşan.

Acesta a fost completat de coechipierul său, Ovidiu Petre, care e de părere că "Nu contează adversarul dacă jucăm bine".