SPORT »
EURO 2008: Lahm afirmă că a marcat cel mai important gol din cariera sa în meciul cu Turcia
26 iun 2008, 13:10 |
Actualizat Vineri, 27 Iunie 2008 00:41
Fundaşul Germaniei, Philipp Lahm, a declarat că reuşita sa, care a adus victoria în ultimul minut al meciului din semifinale cu Turcia, scor 3-2, a fost cel mai important gol pe care l-a marcat vreodată în carieră.
Internaţionalul german în vârstă de 24 de ani a fost implicat în ambele faze din care s-au marcat ultimele două goluri. Mai întâi, la golul egalizator al turcilor din minutul 86 a fost depăşit uşor de Sabri care a centrat decisiv la reuşita lui Semih Şenturk, ca apoi să înscrie golul victoriei nemţilor în prelungirile meciului după o combinaţie spectaculoasă cu Thomas Hitzlsperger. La final, Lahm a fost declarat omul meciului. "Cred că evoluţia mea a fost ok, dar cred că în alte partide aş fi meritat mai mult să primesc această distincţie. A fost foarte important că, după greşeala de la golul de 2-2, nu am cedat şi am continuat să cred în mine şi în echipă", a mai spus fundaşul, care a precizat că nu are vreo preferinţă în ceea ce priveşte adversarul pe care Germania îl va întâlni în finală.
Echipa naţională a Germaniei s-a calificat, miercuri seară, pentru a şasea oară în finala Campionatului European, reuşind să câştige turneul de trei ori, în 1972, 1980 şi 1996. În finala de duminică, din Viena, nemţii vor întâlni câştigătoarea semifinalei dintre Rusia şi Spania.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

