Decizia României de a nu recunoaşte independenţa Kosovo este poziţia personală a preşedintelui Traian Băsescu, apreciază EUobserver.
Atât timp cât va rămâne în funcţie, este greu de crezut că Bucureştiul va recunoaşte Priştina, adaugă publicaţia online.
Dacă Serbia nu renunţă la Kosovo, va pierde în cele din urmă pe două fronturi - atât teritoriul contestat, cât şi posibilitatea de a adera la UE, a apreciat în urmă cu trei ani de diplomatul american Richard Holbrooke, o afirmaţie ce pare adevărată în continuare.
Aceeaşi poziţie este împărtăşită şi de fostul ambasador german la Belgrad, Andreas Zobel, care a avertizat la un moment dat că Serbia nu va intra în UE înainte de 2025, dacă nu îşi schimbă politica faţă de Kosovo.
"În ultimii ani, Serbia nu a câştigat nimic privind Kosovo în UE. Nu a făcut decât să piardă multă susţinere pentru accelerarea integrării sale europene. Răbdarea şi înţelegerea pentru politica sârbă faţă de Kosovo se evaporă", a explicat un diplomat european din Grupul de Contact, ce include SUA, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Rusia.
"În urmă cu câţiva ani, majoritatea politicienilor europeni, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, de exemplu, a menţionat întotdeauna Serbia în particular atunci când vorbeşte despre Balcanii de Vest. Acum, chiar şi miniştrii de externe din ţările importante din UE nu mai merg la Belgrad decât dacă vizitează şi cel puţin alte trei sau patru capitale. Ministrul german de externe Guido Westerwelle va merge la Belgrad în curând, dar numai ca o oprire într-un turneu regional de două zile", a adăugat oficialul.
Independenţa Kosovo, declarată unilateral la 17 februarie 2008, a fost recunoscută de 69 de state dintre cele 192 ale ONU. Printre ele se numără SUA şi cea mai mare parte a membrilor UE. Singurele excepţii în Uniunea Europeană sunt România, Spania, Slovacia, Grecia şi Cipru. Lor li se alătură, pe plan internaţional, doi actori importanţi - Rusia şi China, membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.
CIJ a anunţat luna trecută că declaraţia de independenţă a autorităţilor provizorii din Kosovo nu a încălcat nicio prevedere a dreptului internaţional.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M