Foto: NewsIn
"Pentru programele naţionale, bolnavii care nu găsesc în farmacie pot să meargă la spital, pentru că din fericire spitalele au contracte comerciale cu distribuitorii şi acestora le este frică să întrerupă livrările pentru că au contracte şi pot să plătească penalităţi", a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

După ce ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat că va elimina plafoanele pentru medicamentele gratuite şi compensate din farmacii, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a propus introducerea unor plafoane pentru medicamente la medicii de familie. Eugen Nicolăescu a declarat, însă, că nu va accepta o astfel de măsură.

"Acestă instituţie care este CNAS să găsescă alte instrumente, alte metode prin care să urmărească prescrierea şi consumul de medicamente. În acest moment pot să vă spun că nu voi fi de acord", a precizat ministrul Sănătăţii.

În replică, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea spune că este vorba de o simplă propunere, care în acest moment este supusă dezbaterii publice.

"Este un proiect, este o propunere şi dacă este acceptată bine, dacă nu, nu. Nu este niciun fel de problemă", a menţionat Vasile Ciurhea, preşedinte CNAS.

De la 1 octombrie au fost eliminate plafoanele pentru medicamentele compensate şi gratuite din farmacii.