Antrenorul Pandurilor Tg. Jiu, Eugen Neagoe, a declarat la finalul partidei Pandurii - Dinamo (1-0), din optimile Cupei României, că a fost sigur că echipa sa se va califica în sferturi şi că Ilie Iordache va marca golul calificării.

"Nu mi-a fost niciun pic teamă de Dinamo. Eram sigur că ne vom califica. Am obţinut o victorie fără dubiu şi îi felicit pe jucători pentru modul în care au evoluat în faţa unei echipe care are 20 de victorii în acest sezon. În momentul în care l-am introdus pe Iordache, le-am spus celor de pe banca de rezerve că va marca. Mă felicit pentru această mutare", a spus Neagoe.

REDNIC: Voi trimite o parte din jucători la Dinamo II.

Comentaţi AICI eliminarea echipei Dinamo din Cupa României.

Pandurii Tg. Jiu a învins miercuri pe Dinamo (1-0), în optimile Cupei României, prin golul marcat de Ilie Iordache, în minutul 100. Iordache a început meciul ca rezervă fiind trimis în teren de Eugen Neagoe, începând cu minutul 57, în locul lui Luca.