Nu sunt un cetăţean turmentat şi ştiu şi cu cine trebuie sa votez, deşi, dacă ar fi să ţin seama de multe din vocile majorităţii, ar trebui mai degrabă să mă duc să ma culc. În faţa majorităţii te pleci democratic şi te supui. Majoritatea nu e niciodată dictatorială. Ea e, cel mult, populară. În rest, orice ieşire din discursul majorităţii e o scăpare în decor. Un derapaj.

"Când mai mulţi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci", afirma cu o figură cât se poate de trează, liderul UDMR, arâtând vigilent înspre şeful suspendat al statului. Acum, dacă aş nimeri într-o cârciumă de beţivi, vă imaginaţi că ar recunoaşte unul singur măcar că e beat? Nu, în mod sigur, tot pe mine m-ar trimite la culcare. Şi, uneori, din bun simţ sau cu simţul unor mirosuri prea grele, te retragi puţin. Nu că ai putea vreodată să convingi o gaşcă de beţivi că tu eşti de fapt cel treaz. Dar, în fine... Te porţi cu decenţă şi discreţie pentru că aşa procedează un om civilizat. Să nu facem, însă, cum se spune în jargonul politicianisto-juridic, proces de intenţie şi să ne supunem voinţei majorităţii, alese democratic prin vot universal de către cetăţenii treji ai României!

Să pretindem şi noi, aşa cum perorează majoritatea beţivilor, că nu suntem turmentaţi. Doar puţin ameţiţi. Unora ni s-a injectat alcool cât să ne clătinăm niţel. Ni s-a clătinat de fapt încrederea în ei. Şi din acest motiv, nu-i mai vedem cu ochi buni. Deşi eram ferm convinşi că am luat-o împreună pe un drum drept, mergem pe două cărări, împleticit şi vedem dublu: România lor şi România noastră. Spre deosebire de România noastră, România lor se vede limpede, netulburată de griji şi nevoi. Precum un vin vechi, fin, dosit în cramele comuniste şi pregătit anume pentru a fi savurat în clubul capitaliştilor. Dacă avem impresia uneori că România lor spumegă, se învolburează, se frământă de grija noastră, ei bine, tocmai acela e momentul adevărat de glorie. Momentul în care vinul se transformă în şampanie, iar România lor sărbătoreşte. Şi cu cât beau ei mai mult din cupa victoriei, cu atât devine mai vizibilă pentru noi jumătatea cealaltă a paharului. Jumătatea goală. Iar atunci când nu se mai străduiesc să ne-o umple cu vodkă, pentru a ne ameţi rapid conform unui mai vechi obicei sovietic, ne toarnă bitter pentru imunizare, pun dopul la sticlă şi ne astupă gura!

Apoi, o iau de la capăt. Amestecă lichiorurile într-un cocktail organizat şi din patru în patru ani ne cheamă la urne. Iar pentru votul nostru pun la bătaie vreo doi, trei mici şi-o bere. Ceea ce demonstrează că oricât de darnici ar fi, în ochii lor noi nu reprezentăm mai mult de-un cetăţean turmentat...

Nu sunt un cetăţean turmentat şi ştiu şi cu cine trebuie să votez, dar, nevoită fiind să particip la această scenetă dionisiacă, îmi voi încheia rolul în cabina de vot, cu două versuri bahice în minte: Spune-o vorbă din bătrâni, vorbă de demult lăsată... Din beţie te trezeşti, din prostie niciodată!

Liana Pătraş