Etajul unei şcoli din Drobeta este complet inundat
150 de elevi de la o şcoală din Drobeta Turnu Severin au fost trimişi vineri acasă, pentru că în clasele lor plouă ca şi afară. Lucrările de construcţie a şarpantei au început la sfârşit de august, iar acoperişul a fost decopertat. Ploile din ultimele zile au transformat etajul clădirii în sală de duşuri. Dacă va continua să plouă, parterul va avea aceeaşi soartă.
Apa se scurge prin tavan ca prin sită. Femeile de serviciu au făcut ce
au putut, au adus găleţi în clase pe care le-au golit toată noaptea,
dar nu au reuşit să facă faţă. Parchetul a început să se umfle, pereţii
stau să cadă. În şase săli de clasă copiii nu au cum să facă ore.
Mai mult, şcoala a rămas şi fără curent, pentru că apa poate ajunge în
instalaţiile electrice. Elevii au fost mutaţi câteva ore în
laboratoarele de la parterul clădirii, iar apoi au fost trimişi acasă.
De luni, vor veni la cursuri în două schimburi.
Reprezentanţii Inspectoratului şcolar spun că de vină sunt procedurile de licitaţii greoaie, dar şi vremea.
"Contractul a fost deja încheiat în luna august,
constructorul demarând deja lucrările de atunci. din păcate nu ne ajută
vremea", a declarat Florentina Watzlawek, purtător de cuvânt Inspectoratul Şcolar
Mh.
Cum etajul I al clădirii este compromis, după ce vor termina şarpanta,
constructorii vor trebui să se apuce de zugrăvit şi de montarea unui
alt parchet.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

