21 de avioane ale CIA au făcut escale pe aeroporturile din România. Informaţia este inclusă în proiectul elaborat de Comisia Parlamentului European, care se ocupă de anchetarea agenţiei americane în Europa.

Raportul menţionează un incident din 2004. Atunci un avion Gulfstream care decolase de la Bagram, Afganistan, s-ar fi prăbuşit în România. În raport scrie că şapte pasageri au dispărut în urma incidentului, iar anchetatorii români nu au reuşit să le afle identitatea.

Raportul comisiei temporare de anchetă a Parlamentului European apreciază cooperarea de care a dat dovadă România şi laudă întâlnirile cu oficiali de la Bucureşti. Ei se declară mulţumiţi şi de înfiinţarea în Senat a comisiei de anchetă. Totuşi, Parlamentul European dezaprobă atitudinea refractară a autorităţilor române de a investiga temeinic posibila existenţă a închisorilor secrete ale CIA pe teritoriul României.

Raportul exprimă îngrijorarea comisiei faţă de 21 de zboruri ale agenţiei americane care au făcut escale în România, venind din state cu circuite binecunocute de predări de persoane şi transfer de deţinuţi. Tot în acest document, comisia anunţă că se teme de faptul că ţara noastră nu ar deţine controlul asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite la baza militară "Mihail Kogălniceanu". Raportul nu exclude, pe baza declaraţiilor date de autorităţile române comisiei temporare de anchetă, posibilitatea ca serviciile secrete americane să fi acţionat clandestin în România.

15 state apar în proiectul de raport al comisiei Parlamentului European. Potrivit acestuia, 336 de zboruri au fost găzduite de Germania. În Marea Britanie, au aterizat 170 de avioane, iar în Irlanda 147. Toate aceste curse au fost făcute pentru a transfera în mod ilegal, la Guantanamo sau în Uzbekistan, suspecţi împotriva cărora nu fusese formulată nici o acuzaţie, se arată în document.

Cele mai aspre critici sunt îndreptate către Polonia, descris ca stat necooperant.