Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

EROARE ULUITOARE 600 de milioane de lei, sumă alocată pentru 17 trepte. Cam atât costă un BOEING

Consilierii locali din Deva au votat, din cauza unei erori de redactare, alocarea a aproape 600 milioane de lei pentru renovarea a 17 trepte din granit, echivalând cu bugetul oraşului pe trei ani sau cu preţul unui Boeing, suma reală fiind de aproape 600.000 de lei, greşeala urmând să fie corectată.

Casa de cultură Drăgan Muntean din Deva
Casa de cultură Drăgan Muntean din Deva / FOTO: codul-postal.ro

Consilierii locali din Deva au aprobat, joia trecută, "documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii Reabilitarea scărilor Casei de Cultură «Drăgan Muntean» Deva la o valoare estimată a obiectivului, conform devizului general, de 579.520 mii lei", informează Mediafax.

După câteva zile, angajaţii Primăriei Deva şi-au dat seama că suma reală este 579,520 mii lei şi că, din cauză că în loc de virgulă a fost pus un punct, suma alocată pentru reabilitarea celor 17 trepte din faţa Casei de Cultură "Drăgan Muntean" din Deva se ridica la aproape 600 de milioane de lei, în condiţiile în care bugetul Devei pe întregul an este sub 200 de milioane de lei.

"Dintr-o greşeală de dactilografiere, în loc de 579,000 mii lei s-a dactilografiat 579.000 mii de lei. Practic, în loc de virgulă a apărut un punct, lucru pe care îl regretăm şi categoric această greşeală nu se va pune în aplicare", a declarat administratorul public al Devei, Corina Oprişiu.

Suma alocată reprezintă bugetul întregului oraş pentru trei ani, iar transformată în valută ar ajunge la peste 175 de milioane de dolari, bani cu care s-ar putea cumpăra, de exemplu, un avion de pasageri Boeing 767-300.

Chiar şi primarul Devei, Mircia Muntean, a rămas uimit de eroare.

"Dacă aş avea banii aceştia, aş reabilita toate trotuarele şi aleile din Deva, aş moderniza tot oraşul, inclusiv toată Casa de Cultură «Drăgan Muntean»", a declarat primarul Devei.

Conducerea Primăriei Deva încearcă să îndrepte greşeala fie printr-o nouă hotărâre de consiliu local, care să o anuleze pe precedenta, fie cu ajutorul Prefecturii Hunedoara, care ar trebui să respingă sau să ceară reanalizarea hotărârii.

Administratorul public al oraşului, Corina Oprişiu, a menţionat că nimeni nu va fi sancţionat pentru această eroare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro